Ministrul Afacerilor Interne Marian Neacșu s-a întâlnit, joi, pentru prima dată cu liderii sindicatelor și ai organizațiilor profesionale din sistem. Protejarea drepturilor angajaților, reducerea deficitului de personal și creșterea încrederii cetățenilor în MAI se numără printre prioritățile anunțate de vicepremierul PSD.

Potrivit comunicatului ministerului, discuțiile au vizat plata muncii suplimentare și a activității din zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, decontarea transportului și a cheltuielilor cu locuința, precum și predictibilitatea carierei și a pensionării.

Marian Neacșu a transmis că susține protejarea drepturilor câștigate de personalul MAI și identificarea unor soluții pentru menținerea acestora. În ceea ce privește plata activității desfășurate în zilele de repaus săptămânal, ministrul a precizat că actualul mecanism de plată va fi menținut.

Referitor la eventualele majorări salariale de anul viitor, acesta a arătat că măsurile trebuie analizate în funcție de resursele bugetare disponibile, astfel încât să fie sustenabile.

sedinta MAI marian neacsu
Foto: mai.gov.ro

Deficitul de personal, printre priorități

Un alt subiect important al întâlnirii a fost deficitul de angajați din structurile MAI, precum și necesitatea îmbunătățirii recrutării și pregătirii profesionale.

Ministrul a subliniat că „menținerea personalului cu experiență în sistem și pregătirea temeinică a noilor generații de angajați” sunt esențiale pentru capacitatea operațională a instituției.

Potrivit MAI, consultările fac parte dintr-un demers mai amplu de identificare a soluțiilor pentru eficientizarea activității ministerului și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

Obiectivul principal, a transmis ministrul, este creșterea încrederii cetățenilor în instituție, prin consolidarea capacității acesteia, pregătirea continuă a angajaților și îmbunătățirea calității serviciilor publice.

Editor : Ana Petrescu

Source: Digi24 · Ana Petrescu

At a glance

Topic
Politics
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira