Patru organizaţii profesionale din domeniul psihiatriei şi sănătăţii mintale solicită Ministerului Sănătăţii, Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilităţii medicamentelor psihiatrice, în condiţiile în care pacienţii întâmpină dificultăţi tot mai mari în procurarea tratamentelor prescrise.

Apelul este semnat de Asociaţia Ambulatoriului de Psihiatrie, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie, Asociaţia Spitalelor Publice de Psihiatrie şi Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor celor patru organizaţii, pacienţii cu afecţiuni psihice şi familiile acestora sunt nevoiţi să caute medicamentele prescrise în numeroase farmacii comunitare, fără să primească informaţii clare despre momentul reluării aprovizionării. În unele situaţii, tratamentele nu mai pot fi găsite, iar rezervele de medicamente ale pacienţilor se epuizează.

Organizaţiile avertizează că întreruperea involuntară a tratamentului poate avea consecinţe grave, de la reapariţia sau agravarea simptomelor şi pierderea stabilităţii obţinute până la apariţia sindromului de sevraj şi, în anumite cazuri, necesitatea spitalizării.

De asemenea, înlocuirea unui medicament cu un altul nu reprezintă întotdeauna o soluţie, întrucât tratamentul psihiatric este individualizat, iar orice modificare trebuie să fie decisă în urma unei evaluări medicale şi să fie însoţită de monitorizarea pacientului.

„Asociaţiile semnatare ale acestui document solicităm Ministerului Sănătăţii, ANMDMR şi CNAS măsuri coordonate pentru restabilirea aprovizionării şi prevenirea acestor lipsuri, precum şi informaţii actualizate despre termenele de reaprovizionare şi soluţiile concrete de acces la tratament”, se arată în apel.

Editor : M.I.

Source: Digi24 · Maria Isopescu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira