Premierul Luca Niculescu a transmis joi, după întâlnirea cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Darryl Nirenberg, la Palatul Victoria, că pentru Guvernul pe care îl conduce şi pentru el, personal, relaţia cu Statele Unite reprezintă o prioritate fundamentală şi este mai mult decât un parteneriat strategic, este şi o relaţie de prietenie profundă. 

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să îl primesc astăzi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, E.S. Darryl Nirenberg. Pentru Guvernul pe care îl conduc şi pentru mine personal, relaţia cu Statele Unite reprezintă o prioritate fundamentală. Este mai mult decât un parteneriat strategic: este şi o relaţie de prietenie profundă, construită pe încredere, valori şi interese comune”, a scris Luca Niculescu pe Facebook.

Luca Niculescu adaugă că avem multe proiecte de dezvoltat împreună, de la securitate şi apărare la economie, energie, infrastructură şi educaţie.

„Ne dorim să dăm un nou impuls acestei cooperări şi să obţinem rezultate concrete, în beneficiul cetăţenilor noştri”, apreciază Niculescu.

Şeful Executivului spune că l-a felicitat pe ambasadorul Nirenberg pentru dinamismul cu care promovează relaţiile româno-americane în numeroase domenii şi pentru colaborarea strânsă cu autorităţile române.

„Am discutat despre securitatea României şi despre importanţa prezenţei militare americane, pentru care am mulţumit şi pe care ne dorim să o vedem consolidată. Am abordat şi cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române”, precizează premierul.

El mai afirmă că un loc important în discuţie l-a ocupat dimensiunea economică a parteneriatului.

„Am convenit că trebuie să facem mai mult pentru a atrage investiţii americane în România, investiţii care să contribuie la relansarea economiei, la dezvoltarea unor sectoare strategice şi la crearea de noi locuri de muncă. Am stabilit să ne întâlnim periodic, pentru a urmări progresele proiectelor comune şi pentru a identifica noi oportunităţi de cooperare”, menţionează Luca Niculescu în mesaj.

Editor : C.L.B.

Source: Digi24 · Loredana Bancăș

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira