Premierul Luca Niculescu a declarat marți că speră ca Unitățile 1 și 2 ale centralei nucleare de la Cernavodă să fie din nou funcționale în una-două zile, după o nouă deconectare a Unității 1 de la Sistemul Energetic Național. „Nu ne doream un asemenea incident”, a afirmat el, precizând încă că este „clar că situația se va rezolva rapid”.

Luca Niculescu a fost întrebat ce s-a întâmplat la centrala de la Cernavodă, acolo unde Unitatea 1 a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, la doar câteva zile după ce fusese reconectată, și la ce să ne așteptăm în urma acestui incident. 

„A fost un incident tehnic. Sper ca, într-o zi-două, cele două unități să fie din nou funcționale. Înseamnă foarte mult pentru securitatea energetică a țării. Aproape 20% din energia din România. A venit după trei luni de pauză. Niciodată nu s-a întâmplat să avem 100 de zile de pauză în funcționarea unor reactoare”, a declarat el. 

Întrebat despre decizia de înlocuire a directorului tehnic al centralei, începând cu 1 decembrie 2026, Niculescu a spus că sunt în desfășurare verificări și că ține legătura cu Ministerul Energiei.

„Sunt verificări, am văzut că este în desfășurare o analiză. Țin legătura cu Ministerul Energiei, care, la rândul său, ține legătura cu Nuclearelectrica. Este clar că nu ne doream un asemenea incident, dar este la fel de clar că situația se va rezolva rapid”, a afirmat acesta.

Niculescu a mai spus, întrebat despre riscul să se întâmple astfel de incidente la iarnă, că „depinde mult de cum va arăta regimul hidrologic”.

„Din informațiile pe care le avem, nu ne așteaptă o iarnă foarte secetoasă. Dar, așa cum am spus, ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că astfel de situații nu se vor repeta. Problema asigurării unei cantități mai mari de apă pentru reactoare este foarte importantă”, a afirmat premierul. 

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, la doar câteva zile după ce fusese reconectată, în urma unei opriri care a durat aproximativ trei luni și jumătate. Nuclearelectrica a anunțat că incidentul a fost provocat de o defecțiune în partea clasică a reactorului, fără impact asupra securității nucleare, a personalului sau a mediului. 

În urma incidentului, compania a anunțat că directorul tehnic al centralei va fi înlocuit începând cu 1 decembrie 2026. Unitatea 1 fusese oprită controlat pe 28 iulie, iar Unitatea 2, pe 13 august, din cauza debitului scăzut al Dunării, ceea ce a dus la oprirea întregii producții de energie a centralei.

Editor : C.S.

Source: Digi24 · Cristina Sava

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira