Imaginile de la depunerea jurământului la preluarea funcției de prefect al Constanței de către fostul primar al orașului omonim, Decebal Făgădău, au devenit virale pe rețelele sociale, datorită proiecției binecuvântării divine. Mai exact, ÎPS Teodosie i-a aruncat pe spate patrafirul noului oficial care a continuat să citească textul de pe foaie.
Noul prefect de Constanța, Decebal Făgădău, a depus jurământul de credință sub binecuvântarea arhiepiscopului Teodosie al Tomisului, înconjurat de lideri locali ai PSD, primari social-democrați din județ, soție, prieteni. Președintele organizației județene a PSD Constanța, deputatul Daniel Georgescu, i-a stat alături. A lipsit președintele organizației municipale a PSD Constanța, Eduard Martin.
Decebal Făgădău a prins ideea și, deși încă nu îi cunoaște pe toți șefii instituțiilor județene din subordinea ministerelor din Guvernul României, pare că s-a documentat în privința unora dintre directorii susținuți politic de vechea guvernare.
„Știu că sunt instituții în care conducătorii instituțiilor publice deconcentrate au o personalitate mai puternică. Alții care se ascund sub eticheta instituției. Pe mine nu mă interesează abordările personale. Pe mine mă interesează ca lucrurile să funcționeze. Pentru că nu mă interesează doar ce mi se va spune sau mi se va raporta, ci mă interesează să văd rezultate și să văd eficiență”, a concluzionat prefectul Decebal Făgădău, transmite presa locală.
Editor : Alexandru Rotaru
Source: Digi24 · Alexandru Rotaru
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira