Australia avertizează că inteligența artificială le permite hackerilor și grupărilor susținute de state străine să lanseze atacuri cibernetice la o scară și cu o viteză fără precedent. Potrivit unui raport publicat marți, 27 octombrie, de agenția australiană pentru securitate cibernetică, numărul avertizărilor privind activități informatice suspecte a crescut cu 80% în ultimul an, în timp ce rețelele guvernamentale, companiile și infrastructura critică sunt tot mai expuse amenințărilor, relatează Euronews.

Avertismentul vine într-un moment în care guvernele din întreaga lume încearcă să facă față amplorii amenințărilor generate de utilizarea inteligenței artificiale pentru identificarea și exploatarea vulnerabilităților informatice. Un exemplu recent este o breșă de securitate descoperită săptămâna trecută în PHP, care a determinat mai multe guverne să își închidă temporar site-urile pentru a se proteja împotriva atacurilor cibernetice.

Australian Signals Directorate (ASD), agenția australiană de informații și securitate cibernetică, care a utilizat inclusiv instrumente de inteligență artificială pentru elaborarea propriului raport anual privind amenințările cibernetice, a subliniat că modelele AI, aflate într-o dezvoltare rapidă, pot aduce beneficii considerabile atunci când sunt folosite în scopuri legitime.

Cu toate acestea, evenimentele din ultimele luni au demonstrat că inteligența artificială îi ajută și pe infractorii cibernetici, precum și pe hackerii susținuți de state, să lanseze atacuri la o amploare mai mare ca oricând, potrivit raportului.

„Inteligența artificială a fost factorul definitoriu al peisajului amenințărilor cibernetice în ultimul an, permițând actorilor rău intenționați să identifice mai rapid vulnerabilitățile și să le exploateze la o scară, cu o viteză și cu un nivel de sofisticare fără precedent”, se arată în document.

„În ultimele săptămâni, au apărut noi amenințări generate de acțiunile neintenționate ale agenților AI și de testarea modelelor”, precizează raportul.

Îngrijorările la nivel mondial privind capacitățile instrumentelor avansate de inteligență artificială sunt în creștere, după o serie de incidente de piraterie informatică și comportamente necontrolate ale unor sisteme AI dezvoltate de companii importante, precum OpenAI și Anthropic.

În luna iunie, un model AI al OpenAI a ocolit mecanismele de protecție în timpul antrenării și a compromis un site guvernamental australian. Compania a descoperit incidentul abia în august și l-a comunicat ulterior autorităților australiene, în septembrie.

Premierul australian Anthony Albanese a calificat incidentul drept „evident inacceptabil”.

Creștere puternică a numărului de incidente cibernetice

Raportul evidențiază o creștere semnificativă a numărului de incidente de securitate cibernetică.

Australian Signals Directorate a emis peste 4.400 de avertizări privind activități potențial malițioase în ultimul an, cu 80% mai multe decât în precedentele 12 luni.

„Actorii cibernetici susținuți de state au continuat să vizeze organizații australiene, în principal pentru a obține acces la informații sensibile sau care nu sunt destinate publicului.

Această activitate depășește sfera rețelelor guvernamentale și include entități care administrează infrastructuri critice, companii private și persoane fizice”, se arată în raport.

Documentul precizează că hackeri cu legături în China, Rusia și Coreea de Nord au vizat, în ultima perioadă, Australia sau statele aliate acesteia.

Nu este prima dată când Australia trage un semnal de alarmă cu privire la atacurile cibernetice.

În iunie 2020, premierul de atunci, Scott Morrison, anunța că instituțiile guvernamentale australiene, companiile, organizațiile politice, rețelele de sănătate și infrastructura critică erau ținta unor atacuri cibernetice susținute, atribuite unui actor statal cu capacități avansate.

Ministrul australian al Apărării: „Nu putem da timpul înapoi”

Ministrul australian al Apărării, Richard Marles, a declarat că țara nu poate ignora revoluția inteligenței artificiale.

„Inteligența artificială este aici și este o realitate. Oamenii trebuie să se implice”, le-a spus acesta jurnaliștilor.

„Nu putem da timpul înapoi în această privință. Actorii rău intenționați folosesc inteligența artificială pentru a identifica vulnerabilități în sisteme”, a adăugat ministrul.

Marles i-a îndemnat pe australieni să își actualizeze calculatoarele și să consolideze securitatea sistemelor informatice.

În ultimele zile, guvernele și companiile au încercat să remedieze de urgență vulnerabilități critice ale unui limbaj de programare utilizat de o mare parte dintre site-urile din întreaga lume.

Vulnerabilitatea a fost descoperită cu ajutorul unui model avansat de inteligență artificială dezvoltat de OpenAI.

Editor : Ș.A.

Source: Digi24 · Ștefania Apostol

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira