Premierul Luca Niculescu, a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA., pentru a identifica soluțiile necesare salvării locurilor de muncă și a capacităților de producție, potrivit unui comunicat de presă. Pentru protejarea locurilor de muncă a celor 2.400 de salariați activi, Ministerul Muncii va prelungi cu șase luni perioada de plată a acestora din Fondul pentru creanțe salariale de la Agenția Națională pentru Ocupare și Forță de Muncă, arată Guvernul. În acest interval, va fi derulată procedura de negociere directă cu cei cinci mari investitori interesați, dintre care trei au analizat deja perspectiva de a investi în combinat. 

„Prim-Ministrul României, Luca Niculescu, a convocat, astăzi, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA., pentru a identifica soluțiile necesare salvării locurilor de muncă și a capacităților de producție.  

În cadrul Comitetului, coordonat de Viceprim-ministrul Marian Neacșu, administratorii concordatari au prezentat noul plan de restructurare al Combinatului Siderurgic Galați. Având în vedere importanța strategică a acestui obiectiv economic și determinarea Guvernului de a întreprinde toate masurile necesare, Comitetul a recomandat creditorilor aprobarea planului. 

Pentru protejarea locurilor de muncă a celor 2.400 de salariați activi, Ministerul Muncii va prelungi cu șase luni perioada de plată a acestora din Fondul pentru creanțe salariale de la Agenția Națională pentru Ocupare și Forță de Muncă. 

În acest interval, va fi derulată procedura de negociere directă cu cei cinci mari investitori interesați, dintre care trei au analizat deja perspectiva de a investi în combinat.  

Aprobarea acestui plan de restructurarea înaintea termenului limită de 9 noiembrie a.c. previne intrarea în procedură de faliment a Combinatului Siderurgic Galați, care ar antrena pierderea unui obiectiv de importanță strategică, efecte negative economice și pierderea locurilor de muncă”, arată un comunicat de presă al Guvernului. 

Editor : Alexandru Costea

Source: Digi24 · Alexandru Costea

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira