Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea îl acuză pe primarul general Ciprian Ciucu că restrânge dreptul constituţional la protest, după ce Primăria Capitalei a refuzat avizarea unei manifestaţii programate pentru 14 noiembrie 2026, în Parcul Izvor.

Piperea critică atât condiţiile impuse iniţial organizatorilor, inclusiv limitarea participării la 50 de persoane, cât şi decizia ulterioară de retragere a proiectului de protocol, pe care o consideră un abuz. Europarlamentarul consideră că autorităţile nu pot restrânge arbitrar dreptul cetăţenilor de a manifesta, indiferent de persoana sau cauza pe care aceştia aleg să o susţină.

„Pentru 14 noiembrie 2026, adică sâmbăta viitoare, s-a notificat Primăriei o Adunare publică în Parcul Izvor de lângă Parlamentul României, sub numele «Respectarea statului de drept şi a libertăţilor fundamentale»”, a declarat Gheorghe Piperea.

Europarlamentarul AUR a explicat că, într-o primă etapă, municipalitatea a transmis organizatorilor un proiect de protocol care prevedea o serie de condiţii restrictive.

„De exemplu, ora de derulare (8-18, cu «defluire» începând cu ora 17,45), spaţiul obligatoriu, strict delimitat de jandarmi, al adunării, timpul limitat alocat «scurtelor alocuţiuni» în cadrul adunării publice şi numărul de participanţi: 50 de persoane”, a precizat acesta.

Ulterior, explică Gheorghe Piperea, organizatorii au primit o adresă semnată de primarul general, prin care erau informaţi că proiectul de protocol a fost retras din circuitul de avizare, pe motiv că scopul manifestaţiei ar fi fost modificat în mediul online.

„Aşadar, dl. Ciucu interzice de facto o adunare publică pentru că «s-a constatat că manifestaţia are alt scop»”, a afirmat europarlamentarul.

Gheorghe Piperea susţine că autorităţile nu pot restrânge arbitrar dreptul cetăţenilor de a manifesta, indiferent de persoana sau cauza pe care aceştia aleg să o susţină.

„Dacă oamenii vor să îl susţină pe Călin Georgescu prin proteste de stradă e dreptul lor să o facă, iar autorităţile nu îl pot refuza fără să capete instantaneu atributul de instituţii sau demnitari anti-democratici”, a explicat acesta.

Piperea a atras atenţia asupra riscului apariţiei unor proteste spontane, în lipsa unui cadru organizat pentru desfăşurarea manifestaţiei.

„Refuzul avizării protocolului unui protest mută responsabilitatea pentru ceea ce s-ar putea întâmpla rău la protest de pe umerii organizatorilor pe capul autorităţii, în acest caz, al Primăriei şi al primarului”, a avertizat europarlamentarul AUR.

Editor : Ș.R.

Source: Digi24 · Ștefana Radu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira