Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader susţine, după ce membrii Comisiei de Etică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) au hotărât destituirea fiului său din funcţia didactică, că decizia poate fi atacată, el apreciind că sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri.
Tudorel Toader a scris joi pe Facebook că hotărârea Comisie de Etică a UAIC nu este definitivă şi că decizia poate fi contestată.
„În termen de 30 de zile poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar, hotărâre care, la rândul său, poate fi atacată în instanţa de judecată, fond şi cale de atac”, a afirmat Tudorel Toader.
El a precizat că decizia Comisiei de Etică a fost luată după un an de cercetări, iar hotărârea a fost comunicată imediat după închiderea dezbaterilor din faţa ÎCCJ în cazul recursului formulat de fiul său împotriva măsurii arestării preventive, până la afişarea pronunţării soluţiei pe pagina de internet a Înaltei Curţi.
„Sunt multe întrebări care vor trebui să primească răspunsuri. Credem că un tratament egal pentru situaţii similare este întotdeauna dezirabil, şi că trebuie lăsată instanţa de judecată să decidă, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Alexandru Toader nu a contestat hotărârea Consiliului Facultăţii de Drept prin care s-a decis suspendarea activităţii sale didactice, până la finalizarea procesului penal”, a adăugat Tudorel Toader.
Comisia de Etică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a hotărât destituirea lectorului Alexandru Toader din funcţia didactică, după ce a acesta a fost arestat pentru viol şi agresiune sexuală. Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile.
„Comisia de Etică a constatat că lectorul univ. dr. Ionuţ-Alexandru Toader, cadru didactic al Facultăţii de Drept, a săvârşit abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară prevăzute de Legea nr. 199/2023 şi de Codul de etică UAIC din 23.05.2019, şi anume folosirea abuzivă a calităţii de membru al comunităţii academice, hărţuirea şi condiţionarea evaluării de favoruri sexuale, inclusiv prin atitudini implicite”, a transmis miercuri UAIC.
Iniţial, Toader Ionuţ Alexandru, fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, însă marţi instanţa supremă a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu pentru 19 zile, după ce i-a admis contestaţia la măsura arestului preventiv, decizia este definitivă.
Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual. El este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului. Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.
Source: Digi24
At a glance
- Topic
- Politics
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira