Preşedintele american Donald Trump a făcut show la un miting în Michigan, unde a invitat-o pe rapperiţa Nicki Minaj, una dintre marile sale fane. Şeful republican al statului a venit să susţină candidaţi locali în alegerile de la mijoc de mandat de la 3 noiembrie, însă s-a făcut remarcat printr-un comentariu despre fizicul invitatei sale.

„Am văzut adineauri un posterior diabolic de magnific”, a spus el după o intervenţie a starului la tribună.

Preşedintele Statelor Unite i-a cerut să se ridice şi a spus că „este greu de ratat”, provocând râsete şi aplauze în rândul miilor de republicani prezenţi.

„Sper că Nicki nu s-a simţit insultată, dar o adorăm pe Nicki. Ea e cu noi de mult timp”, a tunat Trump.

Artista, care purta un taior auriu, n-a părut deloc afectată.

Ea a făcut să fie scandate numele preşedintelui şi ale mai multor candidaţi republicani locali.

Nicki Minaj, care se declară adesea „cea mai mare fană” a lui Donald Trump, i-a promis o susţinere „pentru totdeauna şi mereu”.

Directorul de comunicare al Casei Albe Steven Cheung a postat imediat secvenţa.

„Cred că tocmai ne-am găsit următoarea purtătoare de cuvânt”, a comentat el, după efemera prezenţă în post a lui Katie Zacharia.

Source: Digi24

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira