„Deschidem larg o ușă care fusese lăsată întredeschisă”. Ungaria va dezvălui identitatea informatorilor din perioada comunistă

Noul guvern al Ungariei va dezvălui miercuri numele a zeci de mii de informatori ai statului din perioada comunistă, în încercarea de a confrunta trecutul și de a restabili încrederea publicului. În perioada 1945–1989, serviciile comuniste de securitate ale statului maghiar s-au bazat pe o rețea extinsă de informatori pentru a supraveghea societatea și a reprima disidența. Unii au fost șantajați sau constrânși să-și denunțe vecinii, prietenii, colegii și chiar membrii familiei; alții au fost recrutați cu promisiuni de diverse avantaje, notează The Guardian.

Timp de zeci de ani, amploarea acestei rețele a fost ascunsă de ochii publicului. „Dosarele agenților”, păstrate în subsolul Arhivelor Istorice ale Serviciilor de Securitate a Statului, au rămas în mare parte inaccesibile publicului, în ciuda apelurilor repetate și a unor scurgeri parțiale de informații.

În timpul campaniei electorale care a precedat alegerile parlamentare din Ungaria din aprilie, Peter Magyar a promis că va face publice dosarele serviciilor de securitate ale statului, o promisiune pe care pare hotărât să o respecte acum că se află la putere. 

În septembrie, guvernul său a adoptat o lege care a deschis calea către publicarea dosarelor, o măsură susținută de peste două treimi din populația țării, potrivit sondajelor. Publicarea era programată inițial pentru aniversarea revoluției antisovietice din 1956, dar a fost amânată pentru 4 noiembrie.

„O societate democratică are dreptul să-și cunoască trecutul”, a scris Zoltan Tarr, ministrul relațiilor sociale și al culturii, pe Facebook.

Anterior, accesul la rapoartele privind informatorii era limitat la cercetători și la rudele victimelor. Grație noii baze de date online cu funcție de căutare, fostul serviciu de stat al Ungariei va deveni cel mai transparent din fostul bloc estic, afirmă cercetătorii.

„Deschidem larg o ușă care fusese lăsată întredeschisă”, a declarat Istvan Papp, istoric și șef al departamentului academic al arhivelor.

„În calitate de istoric, sunt de acord cu publicarea dosarelor. Dar, la nivel personal, îmi pare rău pentru cei care vor fi nevoiți să se confrunte pentru prima dată cu istoria familiei lor”, a spus Papp. Din cele 50.000–60.000 de persoane ale căror nume apar în dosare, istoricii estimează că 10% mai sunt în viață astăzi.

De trei decenii, fostul bloc estic este divizat în privința modului și momentului în care ar trebui publicate dosarele agenților. În Germania de Est, Bundestagul a deschis accesul la dosarele Stasi, serviciul de securitate al statului, în 1992. În Republica Cehă, acestea au fost făcute publice în 2003. Cel mai recent, Letonia a publicat dosarele informatorilor în 2018.

Miklos Kiss, un supraviețuitor al unui lagăr de muncă forțată din Ungaria și președinte al unei asociații a victimelor, ar fi preferat ca Ungaria să urmeze exemplul Germaniei și să fi făcut publice dosarele mai devreme. „Dacă s-ar fi întâmplat asta, totul ar fi fost deja rezolvat de mult”.

„Oamenii vor afla că au existat trădători în fiecare familie, în fiecare cartier și pe fiecare stradă”, a adăugat el. „Dar ce ar trebui să facem acum cu această informație?”

Așezate unul lângă altul, documentele s-ar întinde pe o distanță de aproape cinci kilometri, suficient pentru a contura perimetrul parcului Hyde Park din Londra. Chiar și așa, colecția este mică în comparație cu cea a serviciilor secrete poloneze sau române, a afirmat Papp. În Ungaria, multe dosare au fost distruse în timpul revoltei antisovietice din 1956; altele au dispărut în timpul tranziției din 1989, un proces gradual și în mare parte pașnic, care le-a oferit autorităților timp să scape de materialele incriminatoare.

Multe dintre dosare vor fi incomplete, întrucât motivația agentului sau amploarea raportării vor rămâne necunoscute. Din cele 60.000 de persoane menționate în dosare, arhivele conțin fișiere detaliate, verificări ale antecedentelor și declarații doar pentru 9.000 de persoane. Acestea vor fi făcute publice în februarie, după ce informațiile personale – inclusiv detalii privind starea de sănătate, dependențele și orientarea sexuală, precum și informații despre victime – vor fi fost cenzurate în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal.

Alexander Faludy, jurnalist independent și preot anglican, a citit dosarele referitoare la familia sa în urmă cu aproape două decenii. Bunicul său, Gyorgy Faludy, a petrecut mai mult de trei ani într-un lagăr de muncă din Ungaria, pe baza unor acuzații fabricate, iar mai târziu, în timpul exilului, a scris cartea „My Happy Days in Hell”.

Un raport din dosare, redactat de o femeie maghiară care locuia la Londra și care se împrietenise cu bunica lui Faludy pe când aceasta era pe patul de moarte din cauza cancerului, l-a înfuriat în mod deosebit. „Dar apoi m-am uitat la detaliile informatoarei. În dosarul ei era o parte cu adevărat îngrijorătoare, cu numele rudelor care locuiau în Ungaria, inclusiv detalii despre părinții ei în vârstă. Dintr-odată, furia mi s-a risipit. Pur și simplu mi-a fost foarte milă de ea”, a spus Faludy.

„Exilul a fost foarte dureros pentru familia mea, dar ne-a oferit și anumite privilegii morale. Și asta mă face să ezit să judec oamenii pentru ceea ce au făcut, dacă au fost nevoiți să rămână în Ungaria”, a adăugat el.

Identitatea agenților serviciilor secrete a fascinat de mult timp poporul maghiar. Începând cu anii 2000, au apărut mai multe liste parțiale în care erau menționați politicieni și artiști de renume. Mulți dintre aceștia au negat implicarea, dar simplele acuzații au fost suficiente pentru a arunca guvernele în crize politice.

Până în prezent, puțini foști agenți au vorbit public despre experiențele lor, iar subiectul rămâne unul tabu.

În luna iulie, Szemlelek, o revistă online independentă cu tematică religioasă, a publicat un apel adresat foștilor agenți, îndemnându-i să se facă cunoscuți. Personalitățile religioase erau o țintă cunoscută a serviciilor de stat și erau adesea șantajate pentru a furniza informații despre enoriașii lor. Conform unor estimări, 7-10% dintre aceștia au cooperat cu statul.

Până în prezent, nimeni nu s-a oferit voluntar să-și povestească experiența. „Cred că mulți oameni consideră că nu prea au ce spune”, a declarat pentru The Guardian redactorul-șef al revistei, Szilard Szonyi. „Sau cred că povestea lor este atât de complexă încât nu pot, nu vor sau nu sunt pregătiți să o spună”.

Istoricul Domokos Szokolay și-a exprimat speranța că, de data aceasta, „dezvăluirea nu se va transforma într-o umilire publică, ci că oamenii vor înțelege că este vorba de chestiuni complexe”. Tatăl său, Zoltan Szokolay, poet și om politic, a fost demascat ca informator într-o listă neoficială publicată în 2005.

Szokolay nu a apucat încă să citească toate rapoartele referitoare la tatăl său, care a decedat în 2020. Vorbind deschis despre trauma transgenerațională, el speră să-i liniștească pe cei care descoperă că persoanele dragi lor au fost agenți, asigurându-i că nu sunt singuri, și să-i încurajeze să inițieze discuții despre ceea ce află.

„Există atât de multe secrete de familie sau traume despre care putem vorbi deja: dacă părintele cuiva este alcoolic sau dependent de jocuri de noroc. Dar oamenii se tem că vor fi judecați pe baza dosarelor agenților”, a spus el. „Știu că a te confrunta cu istoria familiei tale poate fi înfricoșător sau chiar dureros. Dar este întotdeauna mai bine să afli adevărul”.

Citește și:

Peter Magyar: „Ungaria nu s-a îndepărtat niciodată de UE, guvernul nostru a făcut-o. În sfârşit ne-am regăsit ţara”

Ungaria va menţine acordul de cooperare nucleară cu SUA, încheiat în perioada guvernării Orban. Ce presupune acesta

Editor : A.M.G.