O nouă tehnologie chirurgicală, care utilizează forța magneților pentru a conecta două segmente ale intestinului fără suturi sau capse, a fost folosită în premieră europeană la Ponderas Academic Hospital. Primele două intervenții realizate prin chirurgie magnetica - MagDI™, după lansarea oficială pe piața europeană, au fost efectuate de Prof. Dr. Cătălin Copăescu, la pacienți cu diabet zaharat de tip 2.

În ultimii ani, chirurgia minim invazivă a schimbat semnificativ modul în care pot fi tratate afecțiuni complexe. De la intervențiile laparoscopice la cele asistate robotic, dezvoltarea tehnologiei a permis realizarea unor operații prin incizii mai mici, cu potențiale avantaje pentru recuperarea pacienților. Chirurgia magnetică reprezintă una dintre cele mai noi direcții de dezvoltare, iar primele proceduri clinice europene cu sistemul MagDI™ (Magnetic Duodeno-Ileal Anastomosis), după lansarea tehnologiei în Europa, au avut loc în România, la Ponderas Academic Hospital.

Sistemul MagDI™, dezvoltat de compania americană GT Metabolic Solutions, utilizează un mecanism de compresie magnetică graduală controlată. Două componente magnetice sunt poziționate astfel încât să apropie segmente ale intestinului, iar presiunea exercitată treptat permite formarea unei conexiuni între țesuturi, fără utilizarea suturilor sau a capselor chirurgicale la nivelul acesteia. După formarea legăturii, magneții se desprind și sunt eliminați în mod natural din organism.

Primele două intervenții realizate la București au vizat pacienți cu diabet zaharat de tip 2, în contextul în care chirurgia metabolică poate contribui la îmbunătățirea controlului glicemic pentru anumite categorii de pacienți cu obezitate și afecțiuni metabolice asociate. Prin modificarea anatomiei și a tranzitului digestiv, aceste proceduri chirurgicale pot influența mecanismele implicate în reglarea glicemiei.

Noua tehnologie nu reprezintă în sine un tratament pentru diabet, ci o modalitate inovatoare de realizare a anumitor etape chirurgicale, cu potențialul de a simplifica intervențiile și de a aduce beneficii în ceea ce privește siguranța și recuperarea pacienților. Eficiența și beneficiile sale clinice specifice urmează să fie evaluate pe măsură ce se acumulează experiență și rezultate medicale.

O premieră europeană realizată în România, cu participarea unui expert internațional

Intervențiile au fost efectuate de Prof. Dr. Cătălin Copăescu, primul chirurg din România cu dublă certificare europeană (IFSO-EC) și americană (SRC) în chirurgia metabolică și bariatrică și directorul medical al Ponderas Academic Hospital, în prezența Prof. Dr. Michel Gagner, chirurg și cercetător canadian cunoscut pentru contribuțiile sale în dezvoltarea chirurgiei laparoscopice și bariatrice.

„Am marcat o premieră nu doar pentru Ponderas Academic Hospital sau pentru România, ci pentru întreaga Europă, prin realizarea primelor astfel de intervenții, cu toate aprobările necesare. Este un pas revoluționar pentru chirurgia din România și suntem abia la început. Deși principiul utilizării magneților în chirurgie este cunoscut de peste 150 de ani, tehnologia modernă a făcut posibilă aplicarea lui în beneficiul pacienților care au nevoie de realizarea unei conexiuni între două segmente ale tubului digestiv, fără utilizarea tehnicilor convenționale de sutură”, explică Prof. Dr. Cătălin Copăescu.

Premiera de la București este relevantă și prin faptul că o tehnologie medicală avansată a fost introdusă în România încă din primele etape ale utilizării sale în Europa. După primele două intervenții realizate la Ponderas, sistemul va fi introdus in majoritatea țărilor europene.

De la primele intervenții bariatrice laparoscopice la chirurgia magnetică: experiența profesorului Cătălin Copăescu

Pentru Prof. Dr. Cătălin Copăescu, premiera din septembrie este o continuare firească a unui parcurs profesional strâns legat de introducerea celor mai noi tehnici chirurgicale în România.

La începutul anilor ’90, când accesul la echipamente medicale avansate era limitat, chirurgul s-a numărat printre medicii interesați de dezvoltarea laparoscopiei și de posibilitatea realizării unor intervenții complexe prin incizii de dimensiuni reduse. În 2002, a efectuat prima intervenție bariatrică laparoscopică din România, urmată, în acelasi an, de primul bypass gastric din țară, iar în 2005 de prima operație de gastric sleeve laparoscopic din această regiune.

Experiența acumulată în chirurgia minim invazivă, metabolică și bariatrică a fost însoțită de preocuparea pentru pregătirea noilor generații de specialiști. În 2011, profesorul Copăescu a fondat Surgical Training Institute, un centru de instruire în tehnici chirurgicale avansate, prin care au trecut, de-a lungul anilor, peste 5.000 de medici și specialiști din România și din străinătate.

Această componentă educațională are o relevanță directă în introducerea noilor tehnologii. Utilizarea unor dispozitive avansate nu presupune doar familiarizarea cu funcționarea lor, ci și stăpânirea unor tehnici specifice, recunoașterea riscurilor și pregătirea pentru gestionarea situațiilor neprevăzute.

În cazul intervențiilor cu sistemul MagDI™, echipa medicală a beneficiat și de expertiza profesorului Michel Gagner, prezent la București în cadrul programului internațional de instruire și mentorat care însoțește introducerea noii tehnologii în Europa.

Un spital dezvoltat în jurul chirurgiei de înaltă complexitate și al standardelor internaționale de calitate

Capacitatea de a introduce o tehnologie chirurgicală nouă depinde nu doar de experiența medicului care efectuează intervenția, ci și de resursele și organizarea întregului spital.

Chirurgia minim invazivă reprezintă una dintre direcțiile principale de activitate: peste 90% dintre intervențiile efectuate în spital sunt realizate laparoscopic sau robotic, inclusiv în cazuri oncologice și în patologii complexe.

Spitalul are 10 acreditări internaționale pentru nouă Centre de Excelență. Deciziile terapeutice pentru cazurile complexe sunt susținute de echipe multidisciplinare, inclusiv Tumor Board pentru patologiile oncologice și Heart Team, pentru patologiile cardiovasculare.

Investițiile Ponderas Academic Hospital realizate în ultimii ani, de peste 20 de milioane de euro, au contribuit la dublarea capacității spitalului.

În septembrie 2026, spitalul a primit și distincția Leadership of Excellence din partea Surgical Review Corporation, devenind primul spital din Europa şi al treilea din lume care obține această recunoaștere.

Ce perspective deschide chirurgia magnetică pentru pacienți

Deși primele intervenții europene cu sistemul MagDI™ au fost realizate în domeniul chirurgiei metabolice, principiul compresiei magnetice ar putea avea aplicații și în alte specialități. Printre direcțiile explorate se numără patologia oncologică, chirurgia esogastrică, colorectală şi pancreaticǎ.

Extinderea utilizării va depinde de rezultatele clinice, de evaluarea siguranței și eficienței și de pregătirea echipelor medicale.

Pentru pacienți, progresul devine relevant atunci când noile tehnologii se traduc în opțiuni terapeutice adaptate nevoilor lor, susținute de experiența medicilor și de servicii medicale de calitate. Iar faptul că primele proceduri clinice europene cu sistemul MagDI™, după lansarea oficială a tehnologiei, au avut loc în România arată că centrele medicale locale pot avea un rol activ în introducerea inovațiilor chirurgicale la nivel european.

Editor : A.D.V.

Source: Digi24 · A.D.V.

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira