Nemulțumirea americanilor față de războiul cu Iranul și înfrângerea electorală a republicanilor lui Donald Trump deschid un nou front de confruntare între președinte și Congres. Deși legislativul nu poate opri unilateral conflictul, democrații ar putea folosi controlul asupra bugetului, inițiativele legislative și anchetele parlamentare pentru a exercita presiuni asupra administrației. Există însă un obstacol major: Trump poate bloca prin veto măsurile adoptate de Congres, anunță Reuters.
Noul Congres al Statelor Unite ar putea deveni un obstacol major în calea continuării războiului cu Iranul, în condițiile în care opinia publică americană se pronunță tot mai clar în favoarea încheierii conflictului, iar republicanii președintelui Donald Trump au suferit o înfrângere electorală categorică la alegerile parlamentare de săptămâna trecută.
Trump a recunoscut că nemulțumirea alegătorilor față de război a contribuit la rezultatul slab al republicanilor, însă continuă să apere intervenția militară. Președintele susține că Statele Unite au câștigat conflictul, dar afirmă, în același timp, că operațiunile vor continua.
Congresul nu are puterea de a pune capăt unilateral războiului, însă poate exercita presiuni politice, legislative și financiare asupra președintelui pentru a-l determina să oprească luptele.
Iată principalele instrumente pe care le-ar putea folosi membrii noului Congres, care urmează să-și înceapă mandatul pe 3 ianuarie.
Finanțarea războiului, principala pârghie de presiune
Constituția SUA îi conferă Congresului autoritatea de a decide modul în care sunt cheltuite fondurile federale. Donald Trump le-a cerut Camerei Reprezentanților și Senatului să aprobe o majorare substanțială a bugetului apărării, de la aproximativ 950 de miliarde de dolari la 1.500 de miliarde de dolari, precum și o alocare suplimentară de 67 de miliarde de dolari pentru război.
Democrații au anunțat că nu vor susține un buget atât de mare anul viitor. În plus, aceștia au propus blocarea finanțării războiului chiar înainte de instalarea noului Congres, mizând pe sprijinul unor republicani care se opun intervenției militare sau sunt preocupați de creșterea deficitului bugetar.
Actuala lege de finanțare a guvernului expiră pe 11 decembrie. Până atunci, Congresul trebuie să adopte fie bugetele pentru întregul an fiscal, fie o nouă măsură temporară de finanțare, pentru a evita o nouă blocare a activității administrației federale chiar înainte de Crăciun. O astfel de situație ar putea afecta inclusiv transporturile și ar lăsa mii de angajați federali fără salarii.
Liderii republicani din Camera Reprezentanților au transmis însă că partidul va continua să-l susțină pe președinte.
„Un Congres republican nu va trimite unui președinte republican proiecte de lege pe care acesta le va veta. Așa că, dacă aceasta este cererea lor (a democraților), ei bine, vom aștepta pur și simplu până anul viitor”, a declarat în această săptămână reporterilor reprezentantul Tom Cole din Oklahoma, președintele Comisiei pentru alocări bugetare a Camerei Reprezentanților.
După preluarea controlului asupra Congresului, democrații ar putea introduce în proiectele de lege privind bugetul prevederi care să interzică folosirea fondurilor federale pentru operațiuni militare împotriva Iranului.
Trump ar putea recurge la dreptul de veto, însă o asemenea decizie ar putea provoca o nouă blocare a activității guvernului federal. În acest scenariu, administrația ar risca inclusiv să nu poată asigura plata militarilor, în cazul în care impasul bugetar s-ar prelungi.
O altă posibilitate ar fi ca legislatorii să refuze să autorizeze finanțarea războiului prin Legea anuală privind autorizarea apărării naționale (NDAA), actul legislativ care stabilește politica și prioritățile Pentagonului. Legea a fost adoptată în fiecare an începând din 1961, astfel că blocarea ei ar reprezenta un eșec politic important pentru ambele partide.
Inițiative legislative pentru limitarea puterilor prezidențiale
Donald Trump nu a solicitat aprobarea Congresului înainte de a lansa, alături de Israel, războiul împotriva Iranului, pe 28 februarie. Ulterior, democrații și câțiva republicani au votat în repetate rânduri pentru încetarea ostilităților, în lipsa unei autorizări din partea legislativului.
Una dintre rezoluțiile privind puterile de război a fost adoptată atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senat. Administrația Trump a ignorat însă măsura, iar experții juridici nu au ajuns la un consens privind caracterul său obligatoriu.
Democrații au promis că vor continua demersurile și că vor solicita noi voturi asupra rezoluțiilor privind puterile de război. După preluarea controlului asupra celor două camere, aceștia intenționează să promoveze și alte acte legislative menite să limiteze posibilitatea președintelui de a continua conflictul fără aprobarea Congresului.
Un sondaj Reuters/Ipsos realizat luna aceasta arată că 71% dintre americani consideră că legislativul ar trebui să adopte o lege pentru încheierea războiului. Procentul ajunge la 93% în rândul alegătorilor democrați și la 51% în rândul republicanilor.
Este însă de așteptat ca Trump să-și exercite dreptul de veto asupra oricărei inițiative legislative care urmărește oprirea luptelor. Pentru ca o lege să intre în vigoare în pofida opoziției președintelui, aceasta trebuie să obțină o majoritate de două treimi atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat. Prin urmare, democrații ar avea nevoie de sprijinul unui număr important de republicani.
Susținătorii inițiativelor consideră totuși că merită să încerce, chiar dacă nu reușesc să depășească un eventual veto prezidențial. Un astfel de vot ar transmite un mesaj clar atât administrației Trump, cât și opiniei publice, că o parte importantă a Congresului dorește încheierea conflictului.
În plus, aceștia cred că poziția republicanilor s-ar putea schimba dacă războiul se prelungește, iar costurile politice și financiare devin tot mai mari.
Anchete parlamentare și presiuni asupra administrației
O altă pârghie la dispoziția noului Congres ar putea fi intensificarea controlului parlamentar asupra administrației Trump.
O inițiativă condusă de republicanul Thomas Massie și susținută în principal de democrați, care urmărea punerea sub acuzare a secretarului Apărării, Pete Hegseth, a eșuat în această săptămână. Acesta era acuzat, printre altele, că a contribuit la declanșarea războiului cu Iranul fără aprobarea Congresului.
Democrații ar putea relua demersul anul viitor. Ei îl consideră pe Hegseth unul dintre principalii responsabili pentru război, după președintele Donald Trump.
După ce vor prelua conducerea comisiilor parlamentare, democrații vor putea organiza audieri și anchete privind strategia militară, costurile conflictului și modul în care administrația gestionează operațiunile împotriva Iranului.
De asemenea, vor putea emite citații pentru a obliga oficialii administrației să depună mărturie și să prezinte documente relevante.
Citește și: Atac armat în apropiere de Casa Albă, la Washington. Cinci persoane au fost împușcate
Unii membri ai Congresului și reprezentanți ai democraților din comisiile parlamentare au trimis deja scrisori Departamentului de Stat și Departamentului Apărării, solicitând păstrarea documentelor referitoare la procesul decizional care a precedat declanșarea războiului.
Dacă administrația refuză să coopereze cu anchetele parlamentare, Congresul are la dispoziție și alte instrumente de presiune. Printre acestea se numără blocarea unor fonduri destinate deplasărilor oficialilor sau, în cazul Senatului, amânarea ori respingerea confirmării persoanelor nominalizate de Trump pentru funcții în administrație.
Astfel, chiar dacă noul Congres nu poate opri direct războiul cu Iranul, controlul asupra finanțării, capacitatea de a adopta legi și puterea de supraveghere a executivului îi pot oferi mai multe modalități de a limita libertatea de acțiune a președintelui.
Editor : C.A.
Source: Digi24 · Claudia Ariton
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira