Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că nu trebuie să existe interese personale sau de partid în legătură cu reforma administrativ-teritorială a României şi că, prin reorganizarea comunelor şi oraşelor, Partidul Social Democrat (PSD) încearcă „să mai stingă din imaginea proastă din ultimul timp”.
Constantin Toma a precizat, pentru Agerpres, că o eventuală reorganizare administrativ-teritorială trebuie să se realizeze cu sprijinul unor specialişti din mediul academic, pentru reducerea birocraţiei şi pentru servicii publice mai bune, iar judeţul Buzău ar putea fi comasat cu Vrancea, ţinând cont de legăturile istorice dintre cele două judeţe.
„Această reformă ar trebui să fie un proiect de ţară, implicată inclusiv Academia Română, Administraţia Prezidenţială a României, iar, în momentul în care ai stabilit nişte reguli, atunci să se întâlnească o comisie formată din reprezentanţii tuturor partidelor şi să negocieze. Nu este doar obligaţia unui singur partid, nu va fi uşor, dar trebuie să ai nişte reguli. Nu este vorba doar de reducerea unor costuri, este vorba şi de aşezarea României pe un drum de dezvoltare. La 1501-1502 s-a înfiinţat Episcopia Buzăului, există o tradiţie religioasă aici şi nu cred că Buzăul ar trebui neapărat să se unească cu Prahova şi Dâmboviţa, ci cu Vrancea, pentru că, iată, avem o istorie şi o arhiepiscopie comună, din acest motiv treburile trebuie făcute foarte serios şi să se ţină cont de multe aspecte”, a afirmat primarul municipiului Buzău.
Cât priveşte iniţiativa PSD, social-democratul buzoian a adăugat că este nevoie de o reformă administrativă adevărată, nu de o redesenare a hărţii în funcţie de interese personale sau de partid.
„Probabil vor să mai stingă din imaginea proastă din ultimul timp. Acest lucru nu-l poţi face decât printr-o mare reformă şi atunci prima pe care o ai la îndemână este reforma administrativ-teritorială, care nu s-a făcut de 58 de ani şi care este aşteptată de o parte din cetăţenii României, care văd prin acest demers o cale de dezvoltare mai bună. Nu ar trebui să existe interese personale sau de partid, ci interes naţional pentru acest proiect”, a mai precizat Constantin Toma.
PSD a propus şase criterii care să fie avute în vedere în cadrul reformei administrativ-teritoriale, pentru a stabili localităţile sustenabile din punct de vedere administrativ.
Criteriile propuse de social-democraţi fac referire la populaţie şi demografie, sustenabilitatea economică, capacitate administrativă, conectivitate, accesibilitate şi servicii publice locale.
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Alina Popescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira