Societatea de Transport Bucureşti (STB) a emis miercuri 796 de preavize de concediere şi va desfiinţa alte 919 posturi vacante, în cadrul unui proces de reorganizare, în condiţiile în care compania înregistrează datorii de peste 3 miliarde de lei, a anunţat Remus Borza, reprezentantul consorţiului de administratori judiciari.
„Azi, 11 noiembrie 2026, am comunicat un număr de 796 de preavize de concediere, corelativ cu desfiinţarea unui număr echivalent de posturi din organigrama STB. Prin noua organigramă, se desfiinţează şi un număr de 919 posturi vacante, astfel încât numărul de posturi ce vor rămâne după încheierea acestui proces de reorganizare să fie 8.428", a declarat Remus Borza, reprezentantul consorţiului de administratori judiciari format din Euro Insol, Ceres Insolv şi Turmac Insolvency, într-un comunicat.
Acesta a atras atenţia asupra situaţiei financiare dificile a companiei şi a riscului de faliment în absenţa unor măsuri de reducere a cheltuielilor.
„Societatea de Transport Bucureşti S.A. traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, caracterizată de un volum foarte mare al datoriilor de peste 3 miliarde lei, o pierdere la 10 luni de 765 milioane lei şi o trezorerie netă negativă de 67 milioane lei. Fără o optimizare a costurilor cu forţa de muncă, care în prezent presupune un efort financiar de 1,2 miliarde lei anual, reprezentând 70% din total venituri, STB riscă falimentul", a avertizat Borza.
Potrivit acestuia, concedierile colective vizează desfiinţarea unor posturi considerate redundante, precum şi reducerea numărului de angajaţi din anumite categorii profesionale.
„Concedierea colectivă urmăreşte desfiinţarea unor posturi ce corespund unor meserii redundante. Astfel, se desfiinţează 24 de posturi de curier, 12 posturi de fochist din 88, 17 posturi de statistician, 4 posturi de legător manual, 44 de posturi de operator introducere validare date (studii medii) din 145, 13 posturi referent (studii medii). Concedierea vizează şi reducerea unor posturi aferente unor meserii excesiv reprezentate în organigramă faţă de nevoile reale ale Societăţii. Astfel, se desfiinţează 58 posturi de casier din 374, 28 posturi de economist şi contabil din 293, 37 posturi de sudor din 138, 69 posturi de lăcătuş mecanic din 442, 10 posturi de electrician întreţinere din 166, 16 posturi de mecanic auto din 290, 23 de posturi de repartizor, 7 posturi de consilier juridic din 40, 30 posturi referent de specialitate din 109", a explicat acesta.
Reorganizarea include şi concedierea unor conducători de autobuze şi troleibuze, precum şi a unor vatmani.
„Totodată, reorganizarea vizează şi concedierea unor conducători auto sau vatmani, care au avut abateri disciplinare, sunt cercetaţi penal pentru furt de combustibil, au certificat de inaptitudine, au fost depistaţi sub influenţa alcoolului, au abuzat de
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Alina Popescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira