Mihaela Pleșa, fiica unor români care au fugit din regimul odios comunist și s-au stabilit peste Ocean, a reușit o nouă victorie în Texas. Politiciana americană de origine română și-a asigurat un nou mandat în legislativul din statul din sudul SUA, în cadrul scrutinului care a lăsat republicanii fără majoritate.

Pleșa și-a anunțat victoria pe rețelele sociale și a transmis un mesaj plin de gratitudine mamei sale. 

„Am reușit, HD 70! 💙

În această seară, inima mea este plină de recunoștință. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, permițându-mi să continui să servesc comunitatea care m-a crescut. Tuturor voluntarilor, susținătorilor și vecinilor care ne-au ajutat să ajungem aici: această victorie vă aparține.

Împreună, am luptat pentru școlile noastre publice, pentru libertățile noastre și pentru un viitor pe care familiile să și-l poată permite. Sunt gata să duc vocile voastre înapoi la Austin și să continui să lupt pentru oameni!

Fie că v-am câștigat votul, fie că încă trebuie să vă câștig încrederea, sunt reprezentanta voastră, iar ușa mea este deschisă.

Iubesc această comunitate. A vă servi este onoarea vieții mele.

Vă mulțumesc, #HD70. Să ne întoarcem la treabă”, a scris aceasta pe X. 

Mesaj emoționant pentru mama sa

Politicianul proaspăt reales a transmis și un mesaj plin de gratitudine pentru mama sa care a riscat totul pentru a-și îndeplini „Visul American”: „Ziua de astăzi este deosebită, deoarece am ocazia să o împărtășesc cu femeia care a făcut toate acestea posibile, mama mea.

Mama mea a fugit din România comunistă în căutarea libertății, a oportunităților și a unei vieți mai bune pentru familia noastră. A venit în America crezând în promisiunea „Visului American”, fără să știe că, într-o zi, fiica ei va avea onoarea de a ocupa un mandat în Camera Reprezentanților din Texas.

Fiind prima româncă aleasă vreodată în Camera Reprezentanților din Texas, îi port curajul, sacrificiile și visurile cu mine în fiecare zi.

Libertățile pentru care mama mea a riscat atât de mult sunt chiar acele libertăți pentru care sunt mândră să lupt astăzi. Libertatea de a ne exprima opiniile, dreptul la vot și șansa de a construi un viitor mai bun pentru noi și pentru familiile noastre.

Mamă, tot ceea ce fac are rădăcini în viața pe care ai muncit atât de mult să mi-o oferi. Sper că te-am făcut mândră. ❤️

Povestea Mihaelei Pleșa

Mihaela Pleșa s-a născut în 1983, în Dallas, într-o familie de imigranți români. Este membră a Partidului Democrat și reprezintă Districtul 70 din Texas, o circumscripție electorală importantă din comitatul Collin.

În august 2025, aceasta a acordat un interviu pentru Antena 3 CNN, în care a vorbit despre tensiunile politice din Statele Unite, conflictul dintre democrați și republicani și presiunile la care susținea că erau supuși reprezentanții democrați din Texas.

Unul dintre subiectele centrale ale interviului a fost controversa privind redesenarea circumscripțiilor electorale, o procedură prin care republicanii ar fi urmărit să obțină avantaje electorale.

Mihaela Pleșa a povestit atunci și despre presiunile exercitate asupra parlamentarilor democrați care au părăsit statul pentru a bloca adoptarea noii hărți electorale.

„Eu niciodată în viața mea nu am crezut că FBI o să vină după mine. Asta e ca pe vremea lui Ceaușescu, cum zicea mamaia mea, nu avem voie să spunem nimic contra guvernului”, declara Mihaela Pleșa în interviul publicației citate. 

Editor : A.R.

Source: Digi24 · Alexandru Rotaru

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira