Fostul președinte PNL Valeriu Stoica susține că Luca Niculescu nu este de fapt premierul din actualul Guvern, dar este „un mediator” care mediază între miniștrii PSD, miniștrii propuși de Nicușor Dan și Sorin Grindeanu. El a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta” de la Digi24, difuzat duminică de la ora 14:00, că strategia de comunicare a PSD „este un eșec” iar în cele din urmă partidul va avea un electorat diminuat, în defavoarea AUR. „AUR va deveni în zona asta politică partidul dominant, iar PSD va deveni partidul minor”, arată Stoica.
„În orice caz, nu Luca Niculescu. El este un mediator în acest Guvern. Un conducător e cel care mediază între miniștrii PSD, miniștrii propuși de Nicușor Dan și Sorin Grindeanu. Sorin Grindeanu nu este în Guvern, n-a acceptat să fie prim-ministru, dar, pe de altă parte, el își de seama că, dacă nu lasă impresia în opinia publică, în mentalul colectiv, că el face jocurile, încet-încet își va pierde poziția în PSD. Și atunci, ca să nu piardă această poziție, are aceste apariții periodice în care spune: Eu sunt șeful PSD și eu sunt, de fapt, șeful Guvernului. Cât va fi așa și cât va reuși această politică de a te retrage, încercând să fii prezent, de a nu fi pe terenul de luptă, dar să îți asumi posibile victorii sau să spui că tu conduci bătăliile, nu știu cât va reuși această politică, că e totuși o politică foarte echivocă”, spune Valeriu Stoica.
El susține că această strategie de comunicare „este un eșec de la bun început” iar PSD „o să-și diminueze și mai mult bazinul electoral”.
„Paradoxul acestui guvern este că, deși e nou, e și vechi. Adică Alexandru Nazare este vechi într-un guvern nou și nu poate să spună Alexandru Nazare că el n-a făcut bine ce a făcut înainte, pentru că, pe de o parte, a făcut bine ce a făcut și, pe de altă parte, tot el este ministru. Așadar, această strategie de comunicare este un eșec de la bun început.
Ce se va întâmpla cu PSD până în 2028? Asta e întrebarea dumneavoastră. Mă tem de predicții. Da, așa cum stau lucrurile, PSD o să-și diminueze și mai mult bazinul electoral. Problema este în folosul cui? În folosul AUR sau în folosul opoziției democratice?”, mai arată Stoica.
Fostul lider PNL spune că acum există o „bizarerie cu două opoziții: opoziția extremistă, populistă, naționalistă și opoziția care crede în valorile europene, crede valorile democrațiie constituțional”. „Care dintre ele va reuși?”
„Cred că AUR va deveni în zona asta politică partidul dominant, iar PSD va deveni partidul minor”
El susține că „ceea ce este sigur însă e că PSD va pierde și s-ar putea ca în 2028 să aibă un bazin electoral mai mic decât are acum și s-ar putea să se ajungă la o oficializare a alianței PSD - AUR în viitor”. „Cred că AUR va deveni în zona asta politică partidul dominant, iar PSD va deveni partidul minor”.
Valeriu Stoica spune că e posibil ca o alianță AUR-PSD să apară și înainte de 2028, dacă și-ar da demisia Luca Niculescu. „Mă refer la o alianță oficială, pentru că, altfel, în Parlament, Alianța PSD-AUR funcționează”.
El nu consideră că Luca Niculescu se va înscrie într-un partid precum PSD.
„Poate că greșesc, poate că anticipez greșit. Eu eu cred că Luca Niculescu este un foarte bun diplomat și el face aici diplomație într-o arenă de circ cu fiare neîmblânzite. El este un diplomat și are o civilitate de admirat. E un om cultivat, e un om care știe să vorbească, e un om care a citit multe cărți, e un om care are o experiență culturală în spate. Va face o foarte bună mediere națională Luca Niculescu”, arată fostul politician.
Editor : Alexandru Costea
Source: Digi24 · Alexandru Costea
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira