Halloweenul, sărbătorit anual pe 31 octombrie, este asociat cu dovlecii sculptați, costumele înfricoșătoare și obiceiul copiilor de a merge din casă în casă pentru dulciuri. Practicile cunoscute astăzi reunesc tradiții europene și influențe nord-americane, care au schimbat de-a lungul timpului felul în care este marcată această zi.

De-a lungul timpului, Halloween-ul a depășit spațiul cultural în care s-a format, fiind adaptat obiceiurilor locale și influențelor contemporane.

Originile istorice ale Halloween-ului

Istoria Halloween-ului reunește vechi tradiții europene, credințe populare și influențe creștine. Originile sale sunt asociate cu „Samhain”, un festival de tradiție celtică prin care erau marcate încheierea recoltelor și începutul iernii.

Sărbătoarea avea loc în jurul datei de 1 noiembrie, cu manifestări în seara precedentă, și era însoțită de focuri și adunări comunitare. În credințele populare asociate acestei perioade, lumea celor vii se apropia de cea a spiritelor, iar sufletele morților se puteau întoarce printre oameni. Multe dintre relatările despre aceste obiceiuri provin însă din mărturii consemnate ulterior.

Cum a evoluat evenimentul

Odată cu răspândirea creștinismului în Europa, practicile populare s-au împletit treptat cu celebrările religioase dedicate sfinților și celor decedați. În secolul al VIII-lea, papa Grigore al III-lea a dedicat tuturor sfinților un oratoriu din Bazilica Sfântul Petru, celebrarea fiind asociată datei de 1 noiembrie. Seara precedentă era cunoscută în engleză drept „All Hallows’ Eve”, expresie din care a derivat numele Halloween.

În secolele următoare, în Irlanda și Scoția s-au păstrat și dezvoltat obiceiuri care au contribuit la conturarea sărbătorii moderne. În secolul al XIX-lea, imigranții irlandezi și scoțieni au dus aceste practici în America de Nord.

Sculptarea legumelor pentru realizarea felinarelor, purtarea costumelor și vizitele din casă în casă pentru a primi daruri au căpătat treptat formele cunoscute astăzi.

De unde provine denumirea de Halloween

Expresia „All Hallows’ Eve” înseamnă „ajunul Zilei Tuturor Sfinților”, celebrată la 1 noiembrie în calendarul creștin apusean. Numele Halloween s-a format prin prescurtarea unei denumiri mai vechi, „All Hallows’ Even”, în care „hallows” desemnează sfinții, iar „even” înseamnă „seară”. Varianta „Hallowe’en”, care păstrează apostroful, este folosită și în prezent.

Obiceiurile scoțiene asociate acestei nopți au fost descrise de Robert Burns în poemul „Halloween”, publicat pentru prima dată în 1786.

Negru și portocaliu, culorile asociate Halloweenului

Portocaliul și negrul sunt culorile întâlnite frecvent în decorurile și costumele de Halloween. Primul evocă dovlecii și recoltele de toamnă, în timp ce al doilea este asociat cu întunericul, moartea și necunoscutul.

Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri de Halloween

Practicile asociate Halloween-ului diferă de la o țară la alta, însă costumele, dulciurile și felinarele din dovleci se numără printre cele mai răspândite.

Ce înseamnă „Trick or treat”

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este „trick-or-treat”: copiii se costumează și merg la ușile vecinilor pentru a primi dulciuri. Ținutele pot reprezenta fantome, vrăjitoare sau alte personaje înfricoșătoare, dar și supereroi ori eroi din povești.

Formula „Trick or treat” exprimă, în joacă, alegerea dintre oferirea unei dulciuri și o farsă. În română, este redată adesea prin „Ne dați ori nu ne dați?”, o adaptare a sensului, nu o traducere literală. Practica s-a consacrat în forma modernă în America de Nord.

Dulciurile oferite copiilor sunt însoțite, în unele regiuni, de preparate de sezon, precum deserturile cu dovleac, merele caramelizate și produsele de patiserie. Meniurile diferă în funcție de obiceiurile locale.

De ce se sculptează dovleci

Dovlecii sculptați sunt printre cele mai ușor de recunoscut simboluri ale Halloweenului. După ce sunt scobiți, li se decupează fețe amuzante sau înfricoșătoare, iar în interior se așază lumânări ori alte surse de lumină. Ulterior, felinarele sunt folosite pentru decorarea locuințelor, grădinilor și spațiilor publice.

Legenda care stă la baza acestui obicei este cea a lui Stingy Jack, un personaj viclean care a reușit să-l păcălească de mai multe ori pe Diavol. După moarte, Jack nu a fost primit nici în Rai, nici în Iad, fiind sortit să rătăcească veșnic pe pământ. Singura lui sursă de lumină era un tăciune aprins, pus într-o gulie scobită - un felinar improvizat ce a devenit cunoscut sub numele de „Jack-o’-Lantern”.

Costumele și măștile de Halloween

Purtarea costumelor și a măștilor are legături cu vechi practici europene de deghizare și vizitare a gospodăriilor. În timp, ținutele au inclus, alături de personaje înfricoșătoare, figuri inspirate din filme, seriale și povești.

Astăzi, la petrecerile costumate participă atât copii, cât și adulți, iar alegerea personajelor reflectă tot mai mult influențele culturii populare.

Cum este marcat Halloweenul în România

În România, Halloweenul este marcat prin petreceri tematice, activități pentru copii și decoruri inspirate de simbolurile sărbătorii. Printre manifestările organizate se numără concursurile de costume, atelierele creative și sculptarea dovlecilor.

Felinarele, fantomele, liliecii și pânzele de păianjen artificiale sunt folosite pentru amenajarea spațiilor, iar proiecțiile de filme de groază completează programul unor evenimente. Deși nu face parte din vechile tradiții românești, Halloweenul este celebrat în principal ca prilej de divertisment pentru copii și adulți.

Editor : M.C.

Source: Digi24 · Marina Cimpoacă

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira