Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că Ludovic Orban va avea o poziţie importantă de reprezentare în cadrul partidului, după fuziunea PNL cu Forţa Dreptei, datorită experienţei politice şi profilului pe care şi l-a construit în ultimii ani.
Bolojan a făcut aceste precizări după o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PNL, în cadrul căreia le-a prezentat liberalilor deciziile adoptate duminică de Biroul Politic Naţional al partidului, informează Agerpres.
„Am încheiat discuţia cu grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor, am avut în prealabil o întâlnire şi cu colegii de la Senat şi am prezentat deciziile principale care au fost adoptate ieri în şedinţa Biroului Naţional al Partidului Naţional Liberal. Pentru partidul nostru, atât în guvernare, cât şi în opoziţie, viitorul României este cea mai importantă problemă. Şi fără să facem spectacol, lucrăm la construcţia acestui viitor. În acest sens am adoptat două decizii, prima de a lucra la construcţia unui pol de modernizare care să ofere cetăţenilor ţării noastre motivul de a vota o forţă politică serioasă, o forţă care vine cu oameni competenţi, cu soluţii concrete pentru a moderniza România şi va fi sarcina noastră în următorul an să le explicăm românilor ce e de făcut, să-i ascultăm şi să ne prezentăm în 2028 cu un program serios”, a spus Ilie Bolojan, după întâlnirea cu grupurile parlamentare PNL.
Citește și
„După ce Forţa Dreptei va adopta o decizie similară, vom începe negocierile şi, în perioada următoare, vă vom ţine la curent cu privire la încheierea acestora”, a adăugat liderul liberalilor.
Întrebat ce rol va avea Ludovic Orban în partid după fuziunea cu Forţa Dreptei, Bolojan a arătat că experienţa acestuia îi va permite să ocupe o poziţie importantă de reprezentare la nivel naţional.
„Forţa Dreptei are grupuri de consilieri în consiliile locale, în consiliile judeţene în anumite judeţe, cum este Timiş, de exemplu, sau Vrancea. Au un rol important, ca atare, funcţie de realităţile din fiecare judeţ, din fiecare consiliu, vom începe această colaborare. Iar la nivel naţional consider că adunarea tuturor forţelor de centru-dreapta este un pas important şi e mai puţin relevant ce funcţie ocupă un lider sau altul, dar consider că domnul Ludovic Orban, cu experienţa pe care o are, cu profilul pe care şi l-a creat în aceşti ani, va avea cu siguranţă o poziţie de reprezentare importantă”, a completat Bolojan.
A doua decizie
A doua decizie anunţată de Bolojan vizează elaborarea unui program sectorial, prin constituirea unor comisii de specialitate şi grupuri de lucru pentru diferite domenii.
„A doua decizie importantă ţine de resursele umane, ţine de soluţiile pe care le propunem, nu doar de soluţii sectoriale, de soluţii generale, de soluţii pe fiecare domeniu şi la problemele cu care se confruntă economia şi România. În acest sens, lucrăm pentru a forma partea de program sectorial, pe baza unor comisii de specialitate şi a unor grupuri de lucru care vor fi formate în perioada următoare”, a anunţat Bolojan.
Bolojan a spus că aceste structuri vor fi constituite până săptămâna viitoare şi a lansat un apel către specialiştii care doresc să contribuie la elaborarea programului.
„Fac un apel către toţi oamenii care stăpânesc un domeniu, care au soluţii pentru problemele din acest domeniu să ni se alăture pentru că, pe de o parte, vom beneficia de expertiza acestora, iar cei care îşi vor vedea soluţiile preluate în politicile publice susţinute de Partidul Naţional Liberal, uşile partidului nostru sunt deschise pentru ei în aşa fel încât să putem oferi soluţii credibile şi oameni competenţi”, a menţionat Ilie Bolojan.
Editor : Sebastian Eduard
Source: Digi24 · Sebastian Eduard
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira