Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, joi, la Digi24, că, în cadrul planului de comasare a parchetelor mici din țară, „nu se aduce atingere calității actului de justiție, stabilității în ceea ce privește activitatea procurorilor” iar nimeni nu va fi dat afară. Ministrul precizează că în cazul desființării posturilor de conducere ale procurorilor, aceștia vor avea în continuare indemnizația care este corespunzătoare funcției de execuție. „Noi facem o reorganizare care să pună în valoare funcția de conducere cu adevărat”, susține oficialul din Guvern. 

„Dacă discutăm de reorganizare administrativă în profil național, să știți că este foarte actuală această chestiune și în Justiție. Ne-am propus ca obiectiv al guvernării să reorganizăm harta judiciară a parchetelor și a instanțelor de judecată, în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii și cu reprezentanții mediului judiciar. Acest proiect a fost elaborat cu Secția de procurori a CSM și cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A plecat de la realitățile din teren. 

Sunt parchete mici de pe lângă judecătorii care nu mai au resursa umană și care nu mai au posibilitatea să desfășoare o activitate eficientă. Sunt parchete care au scheme incomplete, sunt parchete care au o încărcătură foarte mare de dosare și parchete care au o încărcătură mult mai redusă și atunci ideea este să concentrăm resursele umane într-un parchet unic de pe lângă judecătoriile dintr-un județ, iar actualele sedii ale parchetelor locale, care sunt diseminate în întregul județ, să rămână niște sedii secundare”, a declarat ministrul Justiției, Radu Marinescu. 

Acesta spune că avantajul este că încărcătura de dosare se va repartiza uniform pe procurori. „O schemă de personal consistentă va permite continuarea activității, chiar dacă anumiți procurori, din motive legale, nu mai pot să mai desfășoare activitatea”. 

„Vom realiza specializarea absolut necesară a procurorilor, pentru că într-o schemă de personal consistentă poți să ai segmente profesionale care să se specializeze și, în egală măsură, vom realiza niște economii însemnate, pentru că se desființează 134 de poziții de conducere și, respectiv, de grefieri șefi care au poziții de conducere. Toți aceștia sigur își vor continua activitatea profesională în funcțiile de execuție. 

Nu se aduce atingere actului de justiție, calității actului de justiție, stabilității în ceea ce privește activitatea procurorilor, nimeni nu va fi sub nicio formă dat afară sau altfel de consecințe. Dimpotrivă, este o formulă de adevărată reformă în justiție, care ne va permite să eficientizăm activitatea parchetelor”, susține Marinescu. 

Ministrul precizează că indemnizația procurorului nu se modifică. „Dar dacă se desființează niște posturi de conducere, procurorul va avea în continuare indemnizația care este corespunzătoare funcției de execuție”. 

„O funcție de conducere își justifică existența prin semnificația sa în economia organizațională respectivă. Existau parchete unde, fiind doi procurori, unul era șef, dar această funcție de conducere era lipsită de substanța efectivă, pentru că, în același timp, făcea și muncă de execuție. 

Deci noi facem o reorganizare care să pună în valoare funcția de conducere cu adevărat și cei care o exercită să realizeze coordonarea specifică acestei activități. În același timp, întărim și componenta de execuție, pentru că societatea ne cere. Celeritate, soluționare mai rapidă, soluționare de calitate. Atunci trebuie să găsim soluțiile prin care să perfecționăm munca procurorului, să o eficientizăm. Garanțiile fundamentale de remunerație, cele date prin lege rămân”, a mai explicat Radu Marinescu. 

Editor : Alexandru Costea

Source: Digi24 · Alexandru Costea

At a glance

Topic
Politics
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira