Comisia Europeană a confirmat joi că aplică „măsuri restrictive” privind difuzarea anumitor imagini înregistrate din satelit, la o săptămână după ce grupul de presă Bellingcat a publicat o anchetă privind întârzierea publicării imaginilor cu Fâşia Gaza pe portalul cu acces liber al Uniunii Europene, transmite AFP.

La sfârşitul lui octombrie, organizaţia media respectivă, specializată în investigaţii jurnalistice şi în domeniul digital, a dezvăluit că imaginile din programul european Copernicus, publicate de obicei pe platforma de internet cu acelaşi nume la câteva ore după survolul sateliţilor, apar din martie cu o întârziere de peste 24 de ore în cazul fotografiilor cu oraşul Gaza, litoralul israelian şi o parte din Cisiordania ocupată.

„Măsurile restrictive sunt implementate cu scopul de a proteja interesele europene în faţa unor posibile ameninţări”, a declarat joi agenţiei France Presse o purtătoare de cuvânt a UE, fără a confirma şi teritoriile pentru care se aplică restricţiile. Astfel de proceduri „nu sunt făcute publice decât în cazul unei decizii contrare a Consiliulu”, a adăugat aceeaşi sursă.

Conform Bellingcat, este vorba de patru zone geografice mai largi, unde au loc frecvent conflicte: estul Mării Mediterane, inclusiv litoralul Israelului; Marea Roşie; Golful Aden; Golful Oman.

Sateliţii înregistrează de obicei imagini pentru monitorizarea mediului, în scopuri agricole, pentru gestionarea dezastrelor naturale sau pentru cercetări ştiinţifice. Unele zone sunt însă din ce în ce mai mult în atenţia presei, care încearcă să observe evoluţia conflictelor sau daunele produse de acestea.

Uniunea Europeană a anunţat în iulie un decalaj temporal pentru Golful Oman, la cererea Statelor Unite, în timp ce forţele americane îşi reluau operaţiunile împotriva Iranului.

Decizia respectivă a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE, prevăzând întârzierea difuzării imaginilor atunci când se consideră „necesar” pentru evitarea utilizării produselor imagistice „de către state terţe” ca „o ameninţare pentru interesele Uniunii şi a statelor membre în regiunea respectivă” sau pentru interesele aliaţilor; a fost însă retrasă după două săptămâni. Jurnalul a publicat o rectificare în care decizia este declarată „nulă şi neavenită”.

Comisia Europeană nu a comentat la solicitarea AFP nici în privinţa deciziei, nici a retragerii acesteia.

Editor : B.E.

Source: Digi24 · Bogdan Enache

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira