Canada este un „partener facil” pentru Europa în domeniul apărării, însă există limite în privința gradului în care cele două părți vor risca să îl antagonizeze pe Donald Trump, scrie Politico într-o analiză în care pune în balanță elementele care ar putea apropia cele două blocuri aflate pe malurile opuse ale Atlanticului.
Atât Canada, cât și Europa își doresc o poliță de asigurare împotriva lui Donald Trump și apelează la parteneriate de apărare pentru a obține acest lucru.
Relația militară și industrială dintre Ottawa și europeni se accelerează, fiind alimentată de amenințările repetate ale președintelui SUA de a anexa Canada și de subminarea angajamentului tradițional american față de securitatea europeană.
Totuși, oficialii, diplomații și analiștii europeni care au vorbit cu Politico descriu o relație cu condiții. În primul rând, niciuna dintre părți nu își dorește o ruptură totală cu Washingtonul, ceea ce evidențiază cât de delicată poate fi reconfigurarea alianțelor.
Ottawa se află „într-o fază de reapropiere limitată [de Europa], dar nu dorește să se desprindă complet de SUA”, a declarat Camille Grand, fost asistent al secretarului general al NATO, care conduce în prezent Asociația Industriilor Aerospațiale, de Securitate și Apărare din Europa (ASD), potrivit Politico.
Spre sfârșitul acestei săptămâni, liderii Uniunii Europene și ai Canadei se vor întâlni la Montreal pentru un summit destinat aprofundării cooperării lor, inclusiv în materie de materii prime critice și apărare.
În ultimul an, Ottawa a fost admisă în schema de împrumuturi pentru armament „Security Action for Europe”, în valoare de 150 de miliarde de euro, a UE. De asemenea, a depus o cerere de aderare la o coaliție militară din Europa de Nord condusă de Regatul Unit, deși nu toți membrii existenți sunt de acord. De asemenea, Canada a selectat un constructor german de submarine și un avion suedez de avertizare timpurie pentru două dintre cele mai mari achiziții ale sale de echipament militar.
Canada este un partener natural pentru țările din Europa de Nord în ceea ce privește securitatea arctică. Întrebat cât de strâns ar trebui să fie integrată Canada în politica de apărare a Europei, ministrul norvegian al Apărării, Tore O. Sandvik, a răspuns: „Foarte strâns. Este o națiune arctică, o țară G7 și o economie redutabilă”.
„Multe lucruri se întâmplă în afara UE”
Canada nu o ia de la zero. Este membru fondator al NATO, conduce Brigada Multinațională a alianței în Letonia, iar producătorul canadian de aeronave Bombardier colaborează strâns cu firme aerospațiale europene precum Saab.
Pentru Europa, Canada este „un partener facil, într-un mod în care alte țări nu sunt”, deoarece Australia, Japonia și Coreea de Sud se află la distanțe mai mari, iar Turcia ridică probleme politice, a declarat Anand Sundar, consilier special al directorului Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR).
„Multe lucruri se întâmplă în afara UE. Pe măsură ce NATO încearcă să devină mai europenizată, întrebarea este cum se poate realiza acest lucru fără a lăsa Canada pe dinafară.”
Pe fondul avertismentelor că Rusia ar putea ataca NATO până în 2030, Canada deține materii prime critice esențiale pentru producătorii de armament din Europa, expertiză în războiul arctic și decenii de experiență în apărarea aeriană continentală.
Ministrul canadian al Comerțului Internațional, Maninder Sidhu, a reconfirmat necesitatea unei cooperări mai profunde în cadrul unei reuniuni cu omologii săi din UE, desfășurată săptămâna trecută la Dublin.
„O parte din aceste oportunități comune pe care le căutăm aici, în Europa, vizează lanțurile de aprovizionare, lanțurile de aprovizionare cu minerale critice”, a spus el.
„De asemenea, Canada face progrese în privința cheltuielilor pentru apărare, dar nu o putem face singuri. Și de aceea vrem să ne dezvoltăm o capacitate mai mare alături de partenerii noștri europeni.”
Acces european cu limite
Accesul Canadei la schema SAFE nu înseamnă că toate noile instrumente de apărare ale UE sunt acum deschise automat pentru Ottawa.
Atenția s-a mutat acum către negocierile privind bugetul pe șapte ani al UE și pe întrebarea dacă țări terțe vor fi eligibile pentru o parte din programul de apărare și spațiu de 131 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.
Țări precum Suedia, Germania, Țările de Jos și Polonia sunt deschise unei participări mai largi, în timp ce Franța, Grecia și altele doresc să favorizeze companiile europene.
La sfârșitul lunii octombrie, Parlamentul European a semnalat, de asemenea, că este deschis la primirea națiunilor terțe, în anumite condiții, potrivit unor documente interne obținute de Politico.
Negocierile privind bugetul UE „sunt cele în care se va decide profunzimea integrării Canadei în schemele de apărare. Este o dezbatere în desfășurare și... totul rămâne incert până în ultimul moment”, a spus Sundar.
Ideea de a deschide accesul la fondurile de apărare ale Fondului European pentru Competitivitate „este orientată mai mult către Canada și Regatul Unit” decât către SUA, a adăugat un diplomat. Acesta a argumentat că cerința ca țările terțe să contribuie financiar pentru a participa face ca Washingtonul să fie mai puțin înclinat să se implice.
Deși Canada a încheiat un acord pentru a participa la achizițiile finanțate prin SAFE cu aproape un an în urmă, a fost anunțată o singură înțelegere de mică amploare - un contract de 10 milioane de dolari canadieni pentru furnizarea de stații radio tactice Poloniei. Cu toate acestea, ministrul canadian al Apărării, David McGuinty, este optimist că „urmează și altele”.
Deocamdată, aprofundarea cooperării în domeniul apărării dintre Canada și Europa este ilustrată în principal prin acorduri bilaterale între Ottawa și capitalele europene. În această vară, guvernul canadian a ales constructorul naval german TKMS în defavoarea companiei sud-coreene Hanwha Ocean pentru a construi o nouă flotă de 12 submarine non-nucleare.
Acordul privind submarinele, care urmează să fie semnat oficial, „ne apropie extrem de mult”, a declarat norvegianul Sandvik.
O acoperire precaută a riscurilor în raport cu SUA
Un test major pentru disponibilitatea Canadei de a se reorienta dinspre SUA către Europa va fi alegerea Canadei între avioanele de vânătoare F-35 fabricate în SUA și modelul suedez Gripen E.
Canada își înlocuiește flota învechită de avioane CF-18. Aceasta intenționa să cumpere 88 de aeronave F-35 și s-a angajat deja pentru 16 dintre ele; restul de 72 se află în curs de reevaluare de către guvernul premierului Mark Carney, existând posibilitatea de a ignora Lockheed Martin în favoarea companiei Saab.
Întrebat în repetate rânduri despre stadiul procesului, McGuinty oferă mereu același răspuns: „în curs de reevaluare”. În iulie, Ottawa a devenit de asemenea observator în cadrul Global Combat Air Programme (GCAP), proiectul britanico-italiano-japonez de construire a unui avion de vânătoare din generația a șasea.
Achiziționarea avioanelor de luptă suedeze ar stârni furia administrației Trump într-un moment în care relațiile comerciale sunt deja tensionate; legăturile economice ale Canadei cu SUA sunt mult mai vaste decât cele cu UE.
La începutul acestui an, ambasadorul SUA în Canada, Pete Hoekstra, a avertizat în mod specific că achiziționarea de aeronave suedeze în locul restului de F-35 ar avea consecințe asupra NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospațială), organizația militară prin care SUA și Canada își apără în comun spațiul aerian nord-american.
„NORAD, cel mai important element al apărării Canadei, nu face parte din NATO, ci este un organism bilateral cu SUA, ceea ce explică o parte din această constrângere”, a explicat Grand.
McGuinty nu a fost de acord să acorde un interviu pe această temă, mai precizează Politico.
Lipsă de consens privind aderarea la JEF
Un alt test pentru guvernele europene este dacă cererea Canadei de aderare la Forta Întrunită de Expediție (Joint Expeditionary Force - JEF), condusă de Regatul Unit, va fi acceptată. Până acum, nu toată lumea este de acord.
Forța condusă de Marea Britanie include cele trei state baltice, cinci țări nordice și Țările de Jos.
Luna trecută, Carney a depus oficial cererea de aderare. Cu toate acestea, în timp ce unii membri, cum ar fi Norvegia, sunt foarte deschiși la includerea Canadei, alții se arată mai ezitanți.
„Canada este un coleg membru NATO; relațiile de apărare ar trebui să rămână în cadrul NATO. Rusia este o amenințare în nord, așa că are sens ca ei să colaboreze mai mult cu Europa, dar în interiorul NATO”, a declarat un diplomat dintr-o țară baltică.
Având în vedere imprevizibilitatea administrației Trump, JEF este văzută ca un nivel suplimentar de asigurare în materie de apărare. Aceasta este descrisă de Regatul Unit drept un element de „primă intervenție”, înaintea NATO.
Structurile grupului sunt mai puțin stricte decât cele ale NATO, dar un alt oficial dintr-o națiune membră JEF a subliniat că, în ciuda rolului Marii Britanii de lider al grupării, cererea ar necesita acordul tuturor membrilor.
În cadrul unei reuniuni desfășurate în Islanda la începutul acestei luni, miniștrii apărării din cadrul JEF doar „au luat notă” de cererea Canadei, potrivit unei declarații comune.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Regatul Unit a precizat că Londra se află în proces de „consultare” cu țările JEF privind pașii următori. O decizie ar putea fi luată la un summit al liderilor găzduit de Islanda primăvara viitoare.
Potrivit a doi diplomați din națiuni JEF, aderarea Ottei ar putea deplasa accentul geografic principal al organizației de la Marea Baltică către zona Arctică. Unul dintre ei a adăugat că ar putea transmite un semnal greșit dacă Canada ar fi acceptată înaintea altor națiuni europene.
„Ar avea sens din punct de vedere geografic să includem Canada în JEF, dar atunci de ce nu și Polonia și Germania? Ele sunt țări cu ieșire la Marea Baltică”, a reiterat diplomatul baltic.
În Canada, însă, argumentul pentru un rol european depășește sfera unui singur forum.
„În ambele războaie mondiale, Canada a fost implicată în Europa cu ani înainte ca SUA să se implice”, a declarat Wendy Gilmour, fost asistent al secretarului general al NATO și actual vicepreședinte al CDA Institute, un think tank canadian.
Ea a adăugat: „Pot vedea situații în care Canada se implică acolo unde SUA s-ar putea să nu o facă.”
Editor : B.P.
Source: Digi24 · Bogdan Păcurar
At a glance
- Topic
- Politics
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira