O eroare comisă în timpul îngrijirilor medicale poate afecta sănătatea pacientului și poate impune tratamente suplimentare, cu cheltuieli și suferințe pentru persoana afectată. Atunci când sunt îndeplinite condițiile legale pentru stabilirea unui caz de malpraxis, aceasta poate solicita despăgubiri. Avocatul Dr. Radu Pavel a explicat pentru Digi24.ro cum poate fi angajată răspunderea civilă și ce prejudicii pot fi compensate.

Documentele privind îngrijirile primite sunt esențiale pentru analizarea cazului și stabilirea legăturii dintre fapta reclamată și prejudiciul suferit.

Ce înseamnă, din punct de vedere legal, malpraxis medical

„Potrivit art. 653 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, malpraxisul reprezintă o eroare profesională comisă în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care provoacă un prejudiciu pacientului. Aceasta poate atrage, în condițiile legii, răspunderea civilă atât a personalului implicat, cât și a furnizorilor de produse și servicii din domeniul sanitar și farmaceutic.”, a explicat avocatul Dr. Radu Pavel

Când poate fi tras la răspundere personalul medical pentru prejudiciile provocate pacienților

„Orice eroare profesională intervenită în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, inclusiv cea determinată de neglijență, imprudență ori de cunoștințe medicale insuficiente, poate atrage răspunderea pentru malpraxis.

Aceeași răspundere poate interveni și atunci când prejudiciul este cauzat de încălcarea obligației de confidențialitate, a regulilor privind consimțământul informat sau a obligației de acordare a asistenței medicale.

Obligativitatea consimțământului informat înaintea unei intervenții medicale

În România, consimțământul informat al pacientului este necesar înaintea intervențiilor medicale, investigațiilor și tratamentelor care prezintă potențial de risc. Pacientul trebuie să fie informat cu privire la natura procedurii, beneficiile, riscurile și alternativele disponibile, astfel încât să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.

În cazul minorilor, acordul este exprimat, de regulă, de părinți sau de reprezentantul legal, cu respectarea excepțiilor prevăzute de lege. În situațiile de urgență medicală, consimțământul prealabil al reprezentantului legal nu este necesar, potrivit art. 15 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.

În ce situații personalul medical nu răspunde pentru prejudiciile produse

„Legea prevede situații în care personalul medical nu răspunde pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei. Printre acestea se numără cele cauzate de condițiile de lucru, dotarea insuficientă cu echipamente de diagnostic și tratament, infecțiile nosocomiale, efectele adverse, complicațiile și riscurile general acceptate ale metodelor de investigație și tratament.

Sunt incluse și prejudiciile determinate de viciile ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor și dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, precum și ale substanțelor medicale și sanitare utilizate.

De asemenea, personalul poate fi exonerat de răspundere atunci când acționează cu bună-credință într-o situație de urgență, cu respectarea competenței profesionale acordate”, a completat specialistul pentru Digi24.ro.

Unde poate reclama pacientul un caz de malpraxis

„Pacientul care suspectează o eroare profesională se poate adresa Comisiei de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) competente sau poate sesiza direct instanța de judecată.
Acțiunea civilă în despăgubiri se introduce la instanța competentă potrivit legii, în funcție de circumstanțele cazului și de normele de competență aplicabile.

Sesizarea Comisiei de malpraxis nu reprezintă o etapă obligatorie înainte de introducerea unei acțiuni în instanță. În cazul în care pacientul alege procedura administrativă, decizia Comisiei poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la comunicare, conform prevederilor legale aplicabile.

Ce documente pot susține o sesizare de malpraxis

Documentele relevante pentru evaluarea cazului includ foaia de observație, biletul de externare, rezultatele investigațiilor, prescripțiile și alte înscrisuri care pot contribui la clarificarea împrejurărilor reclamate. Acestea permit analizarea îngrijirilor acordate și identificarea eventualelor erori profesionale.

Pentru sesizarea Comisiei de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP), dosarul trebuie să cuprindă copii ale documentelor medicale care susțin afirmațiile pacientului, precum și ale actelor care atestă calitatea persoanei care depune reclamația. În funcție de circumstanțe, pot fi prezentate și alte dovezi privind prejudiciul suferit și legătura acestuia cu actul medical reclamat.”, a mai explicat avocatul

Ce despăgubiri poate solicita pacientul în urma unui caz de malpraxis

Pacientul prejudiciat printr-un act de malpraxis poate solicita despăgubiri materiale și morale, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile.

Daunele materiale pot acoperi cheltuielile pentru tratamente, intervenții suplimentare și recuperare, precum și alte costuri determinate de eroarea profesională. Pot fi cerute și compensații pentru veniturile pierdute ca urmare a incapacității de muncă, în măsura în care pierderile sunt dovedite.

Daunele morale urmăresc compensarea suferințelor fizice și psihice, a afectării calității vieții și a pierderii autonomiei personale. Acestea pot fi solicitate, de exemplu, pentru sechele care limitează activitățile cotidiene sau capacitatea pacientului de a-și îngriji copiii.

Valoarea despăgubirilor se stabilește în raport cu întinderea prejudiciului, consecințele asupra vieții persoanei afectate și probele administrate. Dacă părțile nu ajung la un acord amiabil, instanța poate stabili sumele datorate, în condițiile legii.”, a conchis avocatul Dr. Radu Pavel

Source: Digi24 · Marina Cimpoacă

At a glance

Topic
Health
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira