Fostul premier britanic Boris Johnson avertizează că orice încercare de a ajunge la un compromis cu Vladimir Putin este sortită eșecului, susținând că regimul de la Kremlin este dominat de dorința de răzbunare pentru ceea ce consideră umilințele suferite de Rusia la sfârșitul secolului trecut. Johnson a rememorat și vizita pe care a făcut-o în Rusia în urmă cu nouă ani, când Putin a refuzat să-l primească, iar întâlnirea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a fost marcată de o cantitate „enormă” de votcă.
Johnson a rememorat experiența unei vizite pe care a făcut-o în Rusia în urmă cu nouă ani, când a încercat să îmbunătățească relațiile cu Moscova. Fostul premier a povestit că Vladimir Putin a refuzat să se întâlnească cu el, astfel că discuțiile au avut loc cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„Guvernul lui Vladimir Putin este obsedat de răzbunare. O răzbunare continuă pentru ceea ce ei (rușii, n.red.) privesc drept umilințele de la sfârșitul secolului al XX-lea. Nu există loc de compromis cu Putin și oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru”, a declarat Boris Johnson.
Fostul premier britanic a descris întâlnirea cu Lavrov drept o experiență neplăcută, susținând că oficialul rus l-a obligat să consume o cantitate foarte mare de votcă, în fața unui foc puternic.
„Am încercat să resetez relațiile cu Rusia, dar a fost un dezastru. M-am dus să mă întâlnesc cu Putin, însă acesta a refuzat să mă primească, așa că m-am întâlnit cu Lavrov, ministrul de Externe. Un personaj odios, absolut deplorabil. M-a obligat să beau o cantitate enormă de votcă în fața unui foc foarte puternic”, a povestit Johnson.
Acesta a comparat episodul cu o pedeapsă dintr-un internat britanic din epoca victoriană.
„A fost literalmente ca un fel de pedeapsă dintr-un internat britanic din epoca victoriană. A fost îngrozitor. Și nu am obținut absolut nimic”, a adăugat fostul premier.
Boris Johnson a susținut că experiența sa diplomatică nu a dus la nicio îmbunătățire a relațiilor cu Rusia. Mai mult, el a amintit că, ulterior, autoritățile ruse au continuat să comită acte pe care le-a descris drept barbare, inclusiv otrăvirea unor persoane pe străzile Marii Britanii.
„Apoi, rușii au continuat să comită fapte cu adevărat barbare, precum otrăvirea unor oameni pe străzile Marii Britanii”, a afirmat Johnson.
Declarațiile fostului premier britanic readuc în discuție atacurile cu substanțe toxice de pe teritoriul britanic, în contextul deteriorării relațiilor dintre Londra și Moscova.
Editor : C.A.
Source: Digi24 · Claudia Ariton
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira