Persoanele cu diabet de tip 2 prezintă un risc cu 53% mai mare de a dezvolta boala Alzheimer comparativ cu cele care nu suferă de această afecţiune, conform unei analize conduse de o echipă de cercetători australieni, transmite agenţia de presă Xinhua.
Cercetătorii au efectuat o analiză sistematică şi o meta-analiză a 40 de studii, constatând că, în medie, aproximativ 4,7 din fiecare 1.000 de persoane diagnosticate cu diabet de tip 2 ar dezvolta boala Alzheimer, potrivit unui comunicat publicat joi de Universitatea Curtin din Australia.
Analiza s-a concentrat în mod specific asupra acestui tip de diabet şi a bolii Alzheimer, cuantificând riscul relativ şi incidenţa cazurilor noi în rândul persoanelor cu diabet de tip 2, după cum a explicat autorul studiului, Emmanuel Adewuyi, de la Curtin School of Population Health.
Publicată în revista ştiinţifică Alzheimer's Research & Therapy, analiza oferă o imagine mai clară a impactului bolii Alzheimer în rândul persoanelor care suferă de diabet de tip 2, a precizat Adewuyi.
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Alina Popescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira