Aproximativ 360 de camioane așteaptă în coloană la Punctul de Trecere a Frontierei Siret pentru a ieși din România către Ucraina. Aglomerația este provocată de creșterea numărului de transporturi înaintea sărbătorilor de iarnă și de capacitatea limitată a părții ucrainene de a prelua automarfare, anunță Poliția de Frontieră.

Timpul de așteptare este mai mare decât de obicei deoarece autoritățile ucrainene pot procesa mai puține camioane decât partea română.

„În timp ce PTF Siret poate procesa, în condiții normale, aproximativ 250 de camioane în 12 ore, autoritățile ucrainene preiau, în medie, între 170 și 200 de automarfare în același interval, ceea ce determină acumularea acestora pe teritoriul României”, transmite Poliția de Frontieră.

Autoritățile române discută cu cele ucrainene pentru a găsi soluții care să permită procesarea unui număr mai mare de camioane și reducerea timpilor de așteptare.

„La nivelul PTF Siret sunt utilizate toate cele trei artere destinate traficului de automarfare, iar polițiștii de frontieră efectuează verificări inclusiv asupra camioanelor aflate în coloană, cu ajutorul echipamentelor mobile eDAC. În paralel, în cooperare cu Poliția Rutieră, sunt luate măsuri pentru gestionarea circulației și menținerea accesului în zona punctului de trecere”, mai precizează autoritățile.

Totodată, personalul și mijloacele disponibile sunt menținute în teren pentru a adapta măsurile în funcție de evoluția traficului.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor și semnalizarea rutieră temporară, să nu depășească coloana prin circulația pe contrasens și să lase liber accesul autovehiculelor de intervenție.

Editor : A.P.

Source: Digi24 · Alina Pralea

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira