România are zeci de orașe mai mici decât multe comune. PSD vorbește despre comasări extinse și pentru orașe, în condițiile în care peste jumătate dintre ele nu mai ating pragul de 10.000 de locuitori. Datele analizate de Digi24 arată că unele abia mai numără 1.500 de oameni. Iar problema nu este doar demografică: multe dintre aceste administrații cheltuiesc mai mult decât încasează și supraviețuiesc financiar cu bani de la guvern.

55% dintre orașele țării nu mai au pragul necesar de 10.000 de locuitori pentru a fi declarate orașe. La multe dintre ele diferența până la acest prag nu este deloc mică.

O analiză Digi24 arată că zeci de orașe abia adună populația unei comune mici. Vorbim despre 1.500, 2.000 sau 2.500 de locuitori.

De exemplu, orașul Băile Tușnad, din Harghita, are sub 1.500 de locuitori, cât o comună vizată acum de comasare voluntară. Borsec are sub 2.500 de locuitori. Orașul Vașcău din Bihor are puțin peste 2.000.

Dincolo de faptul că nu mai au de mult pragul pentru a fi numite orașe, multe dintre acestea nici nu au venituri excepționale, care să le permită funcționarea fără subvenții de la centru. Din taxe și impozite încasează prea puțin și așteaptă mereu subvențiile de la Guvern.

În această situație sunt multe orașe turistice. Un alt exemplu este orașul Băile Govora. În 2025, cheltuielile localității au fost cu 2 milioane de lei mai mari decât veniturile.

Și Băile Tușnad sunt într-o situație similară. La capitolul venituri, orașul a înregistrat 16,5 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au fost de peste 16,63 de milioane de lei.

Orașul Nucet din Bihor are sub 2.000 locuitori. A avut în 2025 venituri de 58.645.000 lei și cheltuieli de 58.833.000 lei.

Vașcău, tot din Bihor, are 2.025 locuitori. Anul trecut, primăria Vașcău a produs din taxe și impozite doar 2,1 milioane de lei. Cheltuielile au fost de 9,8 milioane de lei, iar restul banilor s-au adunat din subvenții și viramente de la bugetul de stat.

Editor : M.B.

Source: Digi24 · Monica Bonea

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira