Ucrainenii evacuați din orașul Oleșki, aflat sub ocupație rusă încă de la începutul războiului, au povestit despre bombardamentele constante și condițiile grele de trai. Oamenii traversau câmpuri minate pentru a face rost de hrană, iar pentru a ajunge pe teritoriul controlat de Kiev au fost nevoiți să treacă prin Crimeea, Rusia și Belarus.
„Am scăpat din iad. E greu acolo. Avem bombardamente la fiecare cinci minute. Bombardamente, bombardamente, bombardamente!”, a povestit unul dintre bărbații evacuați.
Oamenii au mărturisit că au sperat până în ultima clipă că situația se va schimba și că nu vor fi nevoiți să plece.
„Noi chiar nu am vrut să plecăm. Până în ultima clipă am tot sperat că situația se va schimba, că va veni pacea, că totul se va sfârși. Dar, din păcate, visele noastre nu s-au împlinit.”
„Vedeam oameni morți. Treceam în viteză chiar prin sânge”
Ucrainenii evacuați au descris condițiile în care încercau să supraviețuiască și pericolele pe care le înfruntau pentru a face rost de hrană.
„Tăiam iarbă, mâncam dovlecei, ca să supraviețuim. Așa stăteau lucrurile. Treceam cu bicicletele pe lângă acele mine, în drum spre Radensk, ca să luăm hrană pentru animale.”
„Vedeam oameni morți. Treceam în viteză chiar prin sânge. Era o groază absolută acolo! Și așa făceam rost de hrană, pentru animale și pentru noi.”
„Tot ce aveam a ars, casa noastră, casa bunicului. Totul a ars”, a spus acesta.
Un alt evacuat a vorbit despre ajutoarele primite prin intermediul dronelor.
„Acei oameni ne-au salvat de la înfometare! Livrau cutii cu ajutorul dronelor!”
Traseul evacuaților, prin Crimeea, Rusia și Belarus
Pentru a ajunge pe teritoriul controlat de Kiev, ucrainenii evacuați din Oleșki au fost nevoiți să urmeze un traseu complicat. Au călătorit mai întâi cu autobuzul către Crimeea ocupată, apoi în Rusia, de unde au zburat în Belarus. De acolo au ajuns, în cele din urmă, în Ucraina.
Evacuarea a avut loc în timpul celei mai lungi pauze umanitare din acest război, posibilă datorită Melaniei Trump, și cu sprijinul papei. Aceasta a început marțea trecută și urmează să expire la sfârșitul zilei de duminică.
Unul dintre bărbații evacuați a vorbit despre cât de mult contează pentru oamenii rămași sub ocupație să păstreze legătura cu cei care se interesează de soarta lor.
„Înseamnă enorm pentru cei care au rămas acolo (sub ocupație, n.r.) că oamenii își amintesc de ei, că îi sună, își fac griji pentru ei și le transmit vești”, a spus acesta.
Editor : Ș.A.
Source: Digi24 · Ștefania Apostol
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira