Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea calificărilor profesionale ale medicilor, după ce a primit numeroase sesizări privind întârzieri nejustificate și blocaje administrative.
„Ministerul Sănătăţii trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în deciziile care privesc viitorul profesional al tinerilor medici. În perioada imediat următoare, voi schimba componenţa comisiilor din Ministerul Sănătăţii responsabile de recunoaşterea şi echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire şi a atestatelor de studii complementare”, a transmis Rogobete, marţi, pe Facebook.
El a precizat că a primit numeroase sesizări din partea medicilor rezidenţi şi a medicilor specialişti privind întârzierile nejustificate în recunoaşterea pregătirii profesionale, a diplomelor şi a competenţelor dobândite, inclusiv în alte state europene.
„Nu accept ca viitorul unui tânăr medic să depindă de orgoliile unor cadre didactice, de nepăsarea unor membri ai comisiilor sau de proceduri prelungite fără justificare. În loc să încurajăm întoarcerea medicilor români acasă şi să le facilităm integrarea în sistemul nostru de sănătate, ajungem uneori să îi descurajăm prin întârzieri şi blocaje administrative. Acest lucru o să înceteze”, a transmis ministrul.
Alexandru Rogobete a informat că a analizat situaţiile semnalate şi a decis să schimbe componenţa comisiilor care nu performează, care întârzie nejustificat soluţionarea dosarelor sau care au impresia că „funcţiile pe care le ocupă le aparţin”.
„Respect experienţa profesională şi academică, dar aceasta trebuie să fie însoţită de responsabilitate, corectitudine şi respect faţă de colegii mai tineri. Nu voi permite ca birocraţia, orgoliile sau interesele personale să blocheze parcursul profesional al medicilor”, a subliniat ministrul Sănătăţii.
Source: Digi24
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira