Serviciile de informații americane au constatat că Iranul și-a intensificat „substanțial” eforturile de a viza diplomați și oficiali americani din Orientul Mijlociu și din alte regiuni ale lumii, iar unele planuri de asasinat au ajuns în „stadii avansate”, potrivit unui memorandum din 23 octombrie, adresat secretarului de stat Marco Rubio și obținut de Axios.

Oficiali americani afirmă că aceste informații reprezintă unul dintre motivele pentru care Departamentul de Stat reduce numărul angajaților din mai multe ambasade ale SUA din Orientul Mijlociu, pe fondul temerilor tot mai mari privind izbucnirea unui conflict regional de amploare.

Autoritățile americane se tem, de asemenea, că rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, și-ar putea extinde atacurile dincolo de Arabia Saudită, vizând și alte țări din regiune.

Situația de securitate, deja extrem de volatilă, este complicată și de perspectiva reluării operațiunilor militare americane și israeliene împotriva Iranului, posibil după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA.

„S-ar putea să mai desfășurăm o mică operațiune Epic Fury sau [iranienii] vor accepta [un acord]”, a declarat președintele Donald Trump, vineri, la un miting electoral din Florida. „Dacă sunt inteligenți, vor spune pur și simplu: «Hai să trecem la treabă». Dar mă îndoiesc că vor face asta, pentru că poate nu sunt prea inteligenți”.

În memorandumul neclasificat, de o pagină, obținut de Axios, directorul serviciilor naționale de informații, Jay Clayton, l-a avertizat pe Rubio că informațiile privind comploturile iraniene de asasinat trebuie să ajungă la mai mulți angajați americani decât cei care sunt autorizați în prezent să le primească.

Documentul nu identifică ținte precise, nu menționează țările din afara Orientului Mijlociu în care ar putea avea loc atacurile și nici nu oferă detalii despre natura comploturilor. Precizează însă că informațiile care stau la baza avertismentului au fost deja transmise unor înalți oficiali ai Departamentului de Stat.

Clayton s-a oferit să reducă nivelul de clasificare pentru cât mai multe dintre informațiile sensibile, astfel încât Rubio să le poată distribui unui număr mai mare de angajați care ar putea fi expuși riscului.

La începutul acestei săptămâni, Departamentul de Stat a ordonat membrilor familiilor personalului diplomatic și angajaților neesențiali să părăsească Ambasada SUA din Riad și consulatele americane din Jeddah și Dhahran.

Vineri, Departamentul de Stat a dispus și reducerea numărului diplomaților și al altor angajați guvernamentali americani din ambasadele din Emiratele Arabe Unite, Liban, Qatar și Iordania, potrivit unui oficial american.

„Am decis că, din cauza amenințării atacurilor houthi și a comploturilor teroriste iraniene, trebuie să ne reducem prezența și să păstrăm doar personalul esențial”, a declarat oficialul.

Editor : M.I.

Source: Digi24 · Maria Isopescu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira