Scăpări de clor de la un compresor de pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Trei persoane au fost transportate la spital, iar alte 260 au fost evacuate preventiv din incinta operatorului economic. Autoritățile au emis două mesaje RO-Alert pentru populația din zona potențial afectată, pe o rază de cinci kilometri, și au amenajat o zonă de decontaminare.
ACTUALZARE 10:19 La locul intervenției a fost amenajată o zonă de decontaminare pentru personalul aflat pe platforma industrială. Ca măsură preventivă, 260 de persoane au fost evacuate din incinta operatorului economic.
Autoritățile au emis un nou mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației din zona potențial afectată.
Oamenii sunt sfătuiți să respecte recomandările autorităților și să rămână în spații închise, care să le ofere protecție.
Echipajele de intervenție monitorizează permanent situația, iar măsurile de protecție sunt adaptate în funcție de evoluția acesteia.
Știrea inițială
La fața locului au fost mobilizate echipaje de stingere, prim ajutor SMURD și intervenție CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear), precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea,
Echipajele medicale au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri: două erau conștiente și cooperante, iar una se afla în stare de semiconștiență.
Toate cele trei victime au fost evaluate și stabilizate, după care au fost transportate de echipajele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe din Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Concentrație de clor de 10 ppm, măsurată în exteriorul platformei
Comandantul intervenției a semnalat prezența mirosului de clor și în afara amplasamentului industrial. Echipajele specializate CBRN au efectuat măsurători pentru a verifica prezența substanței în atmosferă.
Potrivit primelor rezultate, a fost înregistrată o concentrație de clor de 10 ppm în exteriorul platformei industriale. Ca măsură de siguranță, personalul a fost evacuat către partea de est a amplasamentului.
Intervenția a fost suplimentată cu echipaje CBRN de la ISU Argeș și ISU Dolj.
Mesaj RO-Alert emis pentru populația aflată pe o rază de 5 kilometri
Pentru avertizarea populației și prevenirea expunerii la substanța periculoasă, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pe o rază de cinci kilometri.
Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească în locuințe, să evite activitățile în aer liber, să închidă ușile și ferestrele, să astupe gurile de aerisire și să oprească instalațiile de ventilație.
Echipajele specializate continuă monitorizarea concentrațiilor de clor din atmosferă și evaluarea situației. Reprezentanții ISU precizează că misiunea este în desfășurare.
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Ana Petrescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira